Ultima oră

Experienţă educativă încununată de succes, la Centrul de Reeducare Buziaş

În perioada 6-10 iunie, nouă tineri din Barcelona, aflaţi în evidenţele sistemului judiciar din Spania, vizitează România, în cadrul proiectului ”ILA-Employability”, acțiune coordonată de către Centrul Educativ Buziaş. Vizita din România este urmarea celei derulate în perioada 16-20 mai în Barcelona, cu participarea a nouă tineri din România, aflaţi în evidenţele sistemului judiciar român, însoţiţi de doi angajaţi ai Centrului Educativ.

”Activitatea, o premieră în sistemul judiciar din România, reprezintă o primă dată când strategia de reintegrare socială are în vedere şi componenta urmărire a intervenţiei educative derulate în unităţile sistemului penitenciar prin mobilităţi transnaţionale”, a declarat Agent Principal Lavinia Soloțchi, purtător de cuvânt al Centrului de Reeducare de la Buziaș.

Pe parcursul celor cinci zile, tinerii spanioli vor derula activităţi comune cu tinerii internaţi în Centrul Educativ Buziaș, atât în incinta instituţiei cât şi în comunitate. Astfel, miercuri 8 iunie, a fost organizată o vizită la Societatea Azur din Timişoara, în vederea identificării unor posibilităţi de angajare a tinerilor privaţi de libertate aflaţi în executarea sentinţei penale, dar şi după punerea în libertate, cunoscut fiind faptul că unul dintre factorii preventivi în apariţia recidivei este existenţa unui loc de muncă.

O altă activitate, la care vor participa atât asistaţii instituţiei penitenciare din Buziaş, cât și tinerii din Barcelona, se va desfăşura în cadrul Facultăţii de Psihologie a Universităţii ”Tibiscus” din Timişoara, fiind implicaţi psihologi, masteranzi ai facultăţii amintite. Psihologii vor derula o activitate de mentorat ce va cuprinde activităţi de consiliere si orientare profesională cât și pregătirea tinerilor pentru susţinerea unui interviu de angajabilitate.

Vineri, 10 iunie, începând cu ora 10, la Universitatea ”Tibiscus” din Timişoara ( Facultatea de Psihologie), va fi simulat un proces de recrutare prin participarea unui recrutor și a unui expert independent, fiind selecţionaţi acei candidaţi care vor îndeplini condiţiile postului. De asemenea, va fi explicat în detaliu procesul selecţiei, care sunt punctele slabe şi cele tari ale fiecărui candidat, astfel încât fiecare participant să beneficieze de experiența comună împărtăşită.

În plus, tot în cursul zilei de vineri, doi dintre tinerii care au fost implicaţi în mobilitatea din Spania (foste persoane internate în Centrul Educativ Buziaş) vor participa la activitate, pentru a transfera experienţa lor de învăţare.

Reintegrarea în societate a celor doi tineri, după finalizarea unei măsuri privative de libertate, a fost un succes, unul dintre aceştia fiind proaspăt absolvent al unei facultăţii tehnice iar celalalt fiind implicat în coordonarea unei afaceri de familie.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE