Ultima oră

Exodul din Primăria Lugoj spre mediul privat continuă. Instituţia administrativă angajează de urgenţă 12 persoane

primariaPrimarul Lugojului, Francisc Boldea, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că instituţia pe care o conduce va scoate la concurs 12 posturi.

Mondial

primaria

Primarul Lugojului, Francisc Boldea, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că instituţia pe care o conduce va scoate la concurs 12 posturi.

În aparatul de specialitate al primarului există la ora actuală în jur de 16 posturi vacante.

„După mijlocul lunii octombrie vom organiza concurs pentru 12 posturi în Primărie. Sperăm să vină oameni tineri care să ne ajute să formăm o echipă unită pentru administraţia oraşului”, a declarat Francisc Boldea.

Ce posturi oferă Primăria?

În statul de funcţii aprobat prin hotărâre de consiliu în luna august apar toate posturile vacante din Primărie. Acestea sunt:

* inspector de specialitate şi administrator în Compartimentul Întreţinere Imobile Domeniul Public;
* muncitor calificat tâmplar în acelaşi compartiment;
* consilier juridic, în biroul de profil;
* director executiv în Direcţia Administraţie Publică Locală;
* muncitor calificat – xerox în Compartimentul Administrativ-Gospodăresc;
* inginer cadastru în Compartimentul Agricol-Cadastru;
* doi şefi birou în cadrul Direcţiei Economice, la Compartimentele Buget şi Financiar-Contabil;
* două posturi, inspector şi referent de specialitate pentru autorizarea serviciilor de transport local;
* director în noua Direcţie Tehnică;
* inspector la Licitaţii;
* trei posturi la Poliţia Locală.

Angajările în Primărie se anunţă cu 30 de zile înaintea examenului pe site-ul instituţiei, la avizier şi în presă. Primăria susţine că publică anunţurile de angajare în publicaţiile tipărite Ziua de Vest, Renaşterea Bănăţeană şi Actualitatea.

Nu vor în administraţie

Este cunoscut faptul că cei mai mulţi angajaţi părăsesc administraţia locală din cauza salariilor mici, majoritatea ajungând în multinaţionalele din oraş. Este şi cazul ultimului angajat, din Biroul Management proiecte Europene, care a părăsit Primăria săptămâna trecută pentru fabrica Autoliv.

Tocmai astăzi dimineaţă, la Primărie a avut loc proba scrisă în cadrul examenului pentru postul de INSPECTOR în Direcţia Economică – Serviciul Impozite şi Taxe. La acest concurs a fost depus un singur dosar.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE