Ultima oră

EXCLUSIV Studentă criminală de la Medicină, condamnată la închisore cu suspendare. Vezi despre cine este vorba!

iuliana mihailÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a emis o sentinţă cel puţin ciudată în cazul unei foste studente de la Universitatea de Medicină din Timişoara, acuzate de omor.

 

 

iuliana mihailÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a emis o sentinţă cel puţin ciudată în cazul unei foste studente de la Universitatea de Medicină din Timişoara, acuzate de omor. După ce Tribunalul şi Curtea de Apel au condamnat-o pe tânără la închisoare cu executare, Curtea Supremă a decis condamnarea cu suspendare.

Coşmarul Iulianei Mihail (foto – Adevărul), o studentă la Medicină, originară din judeţul Mehedinţi, a început în urmă cu patru ani şi jumătate. Tânăra era în anul doi de facultate la Universitatea de Medicină din Timişoara, după ce rămăsese repetentă, şi a aflat că este însărcinată cu iubitul ei de la vremea respectivă. Deşi a aflat că este însărcinată, Iuliana nu i-a spus acest lucru nici iubitului, nici părinţilor.

Sarcina a avansat, dar nimeni nu a realizat că tânăra este însărcinată. Astfel, în martie 2008, Iuliana Mihail a născut în toaleta căminului de la Medicină şi a lăsat bebeluşul să moară în vasul WC-ului.

După ce pruncul a fost găsit în toaleta căminului, s-a declanşat o anchetă, iar tânăra a fost trimisă în judecată pentru pruncucidere. În timpul procesului, judecătorii au schimbat încadrarea juridică şi au condamnat-o pe tânără la cinci ani de închisoare pentru omor calificat. În apelul care s-a judecat la Curtea de Apel Timişoara, sentinţa a fost menţinută.

A urmat apoi recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde judecătorii au dat dovadă de clemenţă şi au redus pedeapsa tinerei de la cinci ani de închisoare cu executare, la patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu o perioadă de încercare de şapte ani, perioadă în care tânăra trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune al Tribunalului şi să anunţe orice schimbare de domiciliu sau de loc de muncă. Sentinţa Curţii Supreme este definitivă, astfel că tânăra care şi-a ucis bebeluşul a scăpat de puşcărie.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE