Ultima oră

EXCLUSIV – Profesorul care accepta DOAR bani: „Nu veni cu cutiuțe!”

Un document din dosarul de corupție în care conferențiarul Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, Daniel Cioca, este judecat pentru corupție arată în detaliu modul în care acționa profesorul pentru care pliculețul de la studenți a devenit o obișnuință

Daniel Cioca (foto: pressalert.ro)

MondialProfesorul Daniel Cioca este judecat într-un dosar de corupție în care procurorii susțin acesta „a condiţionat promovarea examenului la disciplina „biologie celulară şi moleculară”, al cărui titular este, de plata unor sume de bani, euro pentru fiecare student interesat în promovarea examenului, în rândul studenţilor UMF fiind diseminată informaţia că nu sunt promovaţi în cadrul examenelor organizate de către numitul Cioca Daniel Petru, pe baza cunoştinţelor dacă nu dau bani”.

Cu ajutorul aparaturii de înregistrare montate în biroul profesorului de la Medicină,  procurorii au reușit să adune probe care îl incriminează pe Cioca. Astfel, potrivit înregistrărilor realizate în dosar, procurorii au reușit să afle sumele pe care le încasa Cioca pentru un examen, direct, sau prin intermediari.

Interesantă este o scenă descrisă în dosar, potrivit căreia, o studentă se duce la profesor cu o sticlă de whiskey, dar acesta o refuză spunându-i: „nu veni la mine cu cutiuțe”. Studenta a înțeles mesajul și a venit a doua zi cu un plic.

În data de 04.02.2013 în acelaşi birou de la facultate inculpatul Cioca Petru Daniel a primit de la o persoană – numita S.O. un plic în care se aflau sume de bani şi erau scrise numele studenţilor care au dat sumele respective pentru promovarea examenului la materia bilogie celulară. După plecarea numitei S.O., imediat în aceeaşi zi în biroul inculpatului a venit o altă persoană – numita M.R.A. care a discutat cu inculpatul despre promovarea examenului şi i-a oferit o sticlă de wiskey pe care inculpatul însă a refuzat-o, spunând „nu veni cu cutiuţe”, astfel că această persoană revine în ziua următoare cu o sumă de euro”, se arată într-unul din documentele de la dosar.

Conferențiarul Daniel Cioca a fost trimis în judecată în urmă cu un an. Dosarul a ajuns la Tribunalul Timiș, iar magistrații de aici l-au condamnat pe Cioca la trei ani de închisoare cu executare. Prin aceeași decizie s-a dispus confiscarea unei sume de aproximativ 36.000 de euro și 123.000 de lei. Sentința Tribunalului Timiș nu este definitivă, fiind atacată cu apel, la Curtea de Apel Timișoara.

Urmărește redesteptarea.ro și poți afla ce targhet zilnic în euro își stabilea profesorul de la Medicină

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE