Ultima oră

EXCLUSIV Primăria Timișoara obligată să plătească 250.000 de euro în urma unuia din cele mai mari scandaluri din mandatul primarului Nicolae Robu

Primăria Timișoara a fost în centrul unui scandal de amploare din cauza unor neînțelegeri cu firma SC Proiect C&A SRL Timișoara care a realizat proiectul de reabilitare termică a blocurilor din oraș cu fonduri europene. În urma divergențelor s-a ajuns în instanță, iar într-o primă fază firma a câștigat, primăria fiind obligată să plătească aproape un milion de lei. Primarul Robu s-a declarat stupefiat de sentință, care poate fi atacată cu recurs.

FOTO pressalert.ro

Zeci de blocuri din Timișoara vor intra în acest an în lucru pentru reabilitare în cadrul unui proiect finanțat din bani europeni. Investiția, fără precedent în Timișoara a început, însă, prost, efectele resimțindu-se și acum. Totul a început în momentul în care Primăria Timișoara a încheiat contractul de proiectare a celor 64 de blocuri incluse în program. Contractul a fost încredințat prin atribuire directă, fără licitație, pentru suma de 64.000 de lei, valoarea neimpunând organizarea unei licitații. Culmea, contractul nu prevedea pentru câte blocuri trebuie realizat proiectul, iar în momentul în care a finalizat proiectele, societatea a solicitat pentru realizarea lucrării plata sumei de un milion de lei.

Primarul a refuzat plata acestor bani, s-a ajuns la rezilierea contractului și încheierea unui nou contract pentru finalizarea lucrării și predarea proiectelor în vederea obținerii finanțării. Toată această situație a dus la declanșarea unuia din cele mai mari scandaluri în care a fost implicat actualul primar, cu atât mai mult cu cât patronul firmei Proiect C&A este membru PNL, la fel ca primarul. „Le-am spus foarte răspicat că nu pot să semnez (n.r. devizele la valoarea propusă de primărie), că o să facem orice clarificare legată de orice alte aspecte mai puţin de semnarea devizelor care ar însemna ca eu să îmi sabotez propria firmă şi să o închid. Pentru realizarea proiectelor eu am cheltuit nişte bani”, declara anul trecut patronul firmei Proiect C&A pentru pressalert.ro.

În urma neînțelegerilor cu Primăria, societatea a deschis un proces la Tribunalul Timiș prin care a solicitat obligarea primăriei la restituirea sumei de 16.000 de lei, garanția de bună execuție (reținută de primărie) și suma de 990.000 de lei plus TVA, contravaloarea lucrărilor de proiectare a reabilitării celor 64 de blocuri. „Faptul că societatea reclamantă a dat dovadă de profesionalism şi promptitudine este reflectat de modul de desfăşurarea a relaţiilor contractuale până în luna aprilie 2014; S.C. Proiect C&A S.R.L. a răspuns cu promptitudine la orice clarificare solicitată. Este evident că din moment ce nu a intervenit rezilierea de drept a contractului se impune, în mod subsecvent si restituirea garanţiei de bună execuţie, garanţie ce este reţinută în mod nejustificat de către Primărie”, au arătat în instanță reprezentanții firmei, care au mai susținut faptul că adresa prin care au fost anunțați cu privire la rezilierea contractului a fost semnat doar de către Primar, în condițiile în care contractul cadru era semnat și de alți oameni din primărie, printre care și secretarul Ioan Cojocari.

În urma procesului pe fond, judecat la Tribunalul Timiș, instanța a decis că firma are dreptate, iar primăria trebuie să îi restituie banii, atât garanția de bună execuție, cât și contravaloarea lucrării. Judecătorul a arătat că primăria nu putea rezilia contractul cu firma decât prin intermediul instanței, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel că nici contractul nu poate fi reziliat de drept.

„Având în vedere că în speţă nu a intervenit rezilierea de drept a contractului de prestări servicii nr.5/14.01.2013, nu există niciun temei pentru reţinerea garanţiei de bună execuţie în cuantum de 1602,82 lei. Totodată, întrucât din cererile de finanţare depuse de către Munipiul Timișoara la ADR şi devizele generale de lucrări însuşite de către PMT prin aplicarea ştampilei si semnătură reiese că societatea reclamantă a efectuat servicii de proiectare si inginerie pentru 64 de imobile din MT, contravaloarea serviciilor de proiectare şi inginerie reabilitare termică imobil fiind de 990.754 lei + TVA, sumă necontestată de către pârât, instanţa apreciază că reclamanta este îndreptăţită la restituirea contravalorii acestor servicii”, se arată în sentința Tribunalului Timiș, care a obligat primăria și la plata unor cheltuieli de judecată de aproape 9.000 de lei. Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara.

Primarul Nicolae Robu s-a arătat stupefiat de sentința Tribunalului Timiș, declarând că nu poate înțelege o astfel de decizie. „A fost un contract pe o anumită sumă. Acel proiectant a avut pretenția la altă sumă, invocând nu știu ce discuții cu nu știu cine. Lucrăm pe bază de contract. El a avut o atribuire directă pe o sumă mică. E adevărat, la un preț neuzual de mic de pe piață, dar nu l-a obligat nimeni. A venit la acel preț și când era aproape totul gata a pretins mult mai mult, spunând că nu își acoperă cheltuielile și dă faliment firma. Acum ne trezim că îi dă instanța lui dreptate. Asta e culmea culmilor. E de neînțeles”, a declarat primarul Nicolae Robu, care a mai spus că sentința va fi atacată.

Pe lângă milionul de lei pe care Primăria Timișoara trebuie să i-l plătească firmei Proiect C&A dacă sentința va fi menținută, municipalitatea mai trebuie să plătească și peste trei milioane de euro despăgubiri pentru investițiile făcute de un om de afaceri sirian la Ștrandul Termal, obiectiv închiriat în mandatul primarului Ciuhandu. În plus, primăria a fost obligată să îi plătească peste 11 milioane de lei omului de afaceri Eugen Seracin pentru că, tot în perioada lui Ciuhandu, primăria  a a refuzat să emită autorizație de construire pentru un proiect imobiliar. Cireașa de pe tort este, însă, prejudiciul de 30 de milioane de lei din dosarul de finanțare a echipei de fotbal Poli din perioada lui Marian Iancu. O instanță a decis deja că banii au fost acordați ilegal, urmând ca sentința finală să o pronunțe Curtea de Apel Timișoara. „Aproape tot ce am realizat a fost din venituri proprii. Dacă eu ajung să dau aceste venituri proprii în baza unor astfel de sentințe nu o să mai ajung să fac nimic în oraș”, a declarat primarul  Nicolae Robu.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE