Ultima oră

EXCLUSIV! Patronul firmei Simultan susţine că laptele SIM nu e infestat, DSV Timiş îi dă dreptate

lapteMinistrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat ieri într-o conferinţă de presă că o cantitate de lapte care conţine aflatoxină, cu efect cancerigen, importată din Ungaria şi o alta aflată la un procesator din România au fost identificate ca depăşind nivelul maxim de aflatoxină, substanţă cu efect cancerigen, şi au fost retrase de pe piaţă.

Mondial

lapte

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat ieri într-o conferinţă de presă că o cantitate de lapte care conţine aflatoxină, cu efect cancerigen, importată din Ungaria şi o alta aflată la un procesator din România au fost identificate ca depăşind nivelul maxim de aflatoxină, substanţă cu efect cancerigen, şi au fost retrase de pe piaţă.

La scurt timpă după această declaraţie, primarul sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu, a anunţat retragerea laptelui SIM de din unităţile de învâţământ din sectorul său, susţinând că societatea ar fi fost nominalizată de ministru în discursul său.

„Având în vedere că S.C. Simultan SRL aprovizionează cu lapte unităţile de învăţământ din sectorul 2 şi a fost nominalizată în discursul ministrului Agriculturii, edilul sectorului 2 a dispus: Retragerea întregii cantităţi de lapte de la consumul elevilor; Sistarea furnizării laptelui până când societatea comercială care are contract cu Primăria Sectorului 2 va prezenta un buletin de analiză prin care să facă dovada că produsul furnizat nu conţine aflatoxină, este conform şi poate fi consumat de elevi”, se spune în comunicatul transmis de Primărie, citat de Curierul Naţional pe site-ul propriu.

Confuzie

Ministrul Agriculturii a dezminţit deja cele susţinute de primarul Onţanu. În acelaşi timp, patronul firmei Simultan susţine că laptele său nu are nicio legătură cu informaţiile furnizate de ministru şi nu a fost retras de pe piaţă, totul fiind o confuzie.

„Eu cred că primarul de sector a înţeles din declaraţia domnului ministru „o firmă” în loc de „o fermă” şi a crezut că e vorba de noi. Eu am înţeles că e vorba de o fermă de lapte din Banat la care s-ar fi descoperit depăşirile de substanţă. Am sunat la toţi furnizorii mei, plus la celelalte ferme mari cu care nu lucrez, de curiozitate, şi nimeni nu ştie nimic.

Se vehicula o cantitate de 13.000 de litri, ori în Banat nicio fermă nu produce o astfel de cantitate. Ar putea fi vorba eventual de laptele pe 7-8 zile, însă eu cred că nu este în Banat ferma respectivă” ne-a declarat Florin Herbai, administratorul firmei Simultan.

„Produsul meu nici nu a fost analizat de ANSVSA”

Furnizorii firmei Simultan sunt din Timiş, Arad şi din Ungaria. Patronul spune, însă că niciunul din produsele sale nu a fost analizat. „Produsul meu nu a fost analizat şi să iasă o probă pozitivă, nici materia primă de la ferme, nici produsul finit”, notează acesta.

DSV Timiş aşteaptă ordine

Dirtecţia Sanitară Veterinară (DSV) Timiş spune că nu a întreprins nicio acţiune în judeţ şi că aşteaptă semnale de la Bucureşti. „Deocamdată nu avem nicio dată oficială vizavi de existenţa acestor aflatoxine şi aşteptăm de la autoritatea centrală veterinară precizări. Din documentele pe care le avem, laptele SIM este în regulă”, ne-a declarat Adrian Popa, directorul DSV Timiş.

60.000 de elevi din Timiş primesc lapte SIM

Dacă ar fi să se aplice şi în Timiş măsura luată de primarul de sector, 60.161 de preşcolari şi elevi ai claselor I-VIII nu ar mai primi lapte până la clarificarea situaţiei, întrucât toate şcolile din judeţ sunt alimentate în cadrul programului „Cornul şi laptele” cu lapte SIM.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE