Ultima oră

EXCLUSIV Cum a vrut să își piardă urma ucigașul lui Cristian Ursulescu: și-a spart telefoanele și cartelele cu arma crimei

burkasDeclarațiile date de Laura Buta, fosta iubită a lui Sergiu Burkaș, și actualul său prieten, Ciprian Voaideș, scot la iveală noi detalii care arată demența sadismul tânărului acuzat de uciderea lugojeanului Cristian Ursulescu. Potrivit mărturiilor din dosar, înainte de a-l ucide pe Ursulescu, Burkaș a vrut să îl înjunghie pe Ciprian Voaideș. De frică, tânărul a sărit pe geam și a ajuns la spital. „S-a speriat fără motiv”, a fost replica lui Burkaș. Declarațiile martorilor mai arată că tânărul nu își găsea liniștea, luând Diazepam ca să poată dormi.

Mondial

burkasDeclarațiile date de Laura Buta, fosta iubită a lui Sergiu Burkaș, și actualul său prieten, Ciprian Voaideș, scot la iveală noi detalii care arată sadismul tânărului acuzat de uciderea lugojeanului Cristian Ursulescu. Potrivit mărturiilor din dosar, înainte de a-l ucide pe Ursulescu, Burkaș a vrut să îl înjunghie pe Ciprian Voaideș. De frică, tânărul a sărit pe geam și a ajuns la spital. „S-a speriat fără motiv”, a fost replica lui Burkaș. Declarațiile martorilor mai arată că tânărul nu își găsea liniștea, luând Diazepam ca să poată dormi.

Redeșteptarea v-a prezentat în cursul zilei de iei mărturia fostei iubite a lui Sergiu Burkaș, Laura Buta. Tânăra a povestit că înainte și după crimă, Burkaș a locuit cu ea și cu actualul ei iubit, Ciprian Voaideș într-un apartament din zona Soarelui. De altfel, Laura Buta povestește că înainte de a comite oribila crimă de la Sinersig, Burkaș l-a amenințat cu cuțitul pe iubitul ei. De frică, tânărul a sărit pe geam.

„În dimineața zilei de 10.01.2013, în jurul orei 05.00, Ciprian Voaideș a venit la locul meu de muncă și mi-a spus că a fost nevoit să sară pe geam pentru că Burkaș Sergiu a vrut să îl înjunghie. Arăt faptul că în perioada în care a stat cu mine și cu Ciprian, am văzut că Burkaș purta asupra sa un cuțit de dimensiuni mari, într-o teacă. După cele spuse de Ciprian l-am dus pe acesta la Spitalul Județean, la Unitatea de Primire Urgențe. După ce l-am dus pe Ciprian la spital l-am sunat pe Sergiu și l-am întrebat ce problemă a avut cu Ciprian. Acesta mi-a spus să mă duc acasă și să vorbim acolo, ceea ce am și făcut. Când am ajuns acasă, Sergiu mi-a spus că Ciprian s-a speriat fără motiv”, se arată în declarația Laurei Buta. Tânăra și prietenul ei, Ciprian Voaideș, au arătat că Burkaș s-a întors la apartamentul lor și după crimă.

Iubitul fetei a descris cu lux de amănunte modul în care s-a comportat Burkaș după uciderea lui Ursulescu și cum a încercat interlopul să își piardă urma. „Sergiu avea desfășurate pe masă, în fața lui, cele două telefoane pe care le-a folosit și un număr de aproximativ patru cartele telefonice. Atât telefoanele, cât și cartelele, Sergiu le-a spart cu ajutorul cuțitului de pe marginea chiuvetei (n.a. cuțitul plin de sânge spălat în chiuveta din bucătărie)”, a declarat Ciprian Voaideș.

Tânărul și iubita lui au mai declarat că Burkaș i-a făcut cadou fetei unul din telefoanele lui Cristian Ursulescu, un Nokia auriu. „Am vrut să i-l fac cadou mamei mele, dar am văzut pe internet că în zona localității Buziaș (n.r. acolo unde Sergiu îi povestise că „l-a terminat” pe un tânăr) a fost înjunghiat un tânăr și mi-am dat seama că telefonul poate proveni de la acea faptă comisă, motiv pentru care i l-am dat prietenului meu Ciprian să îl arunce”, a povestit tânăra. De altfel, declarația acesteia este confirmată și de Ciprian Voaideș, care a spus că a aruncat telefonul în Bega, de pe un pod din zona Ghirodei.

Vedeți cum se apără interlopul acuzat de uciderea lui Cristian Ursulescu, în ediția tipărită a ziarului Redeșteptarea, care apare mâine la chioșcuri.  

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE