Ultima oră

Examen ratat pentru șefia CSM Lugoj! Bologa rămâne la conducere

Concursul pentru ocuparea postului vacant de şef serviciu al Clubului Sportiv Municipal Lugoj, aflat în subordinea Consiliului Local Lugoj, desfăşurat luni, 26 septembrie, nu a reuşit să decidă noua conducere.

Nici unul dintre cei doi candidaţi înscrişi, Gheorghe Bologa, actualul manager al clubului şi Cristian Indricău, profesor de sport la Şcoala “Harul”, nu a obţinut punctajul de 70 de puncte, necesar pentru admiterea în faza a doua concursului, interviul programat pentru joi, 29 septembrie.

Cei doi au obţinut rezultate foarte apropiate, 42,67 puncte Bologa şi 43 puncte Indricău.

“Au fost cinci întrebări, fiecare notate cu 20 de puncte, 100 de puncte fiind maximul. Întrebările au fost din legislaţia specifică şi domeniul financiar. Şi eu şi celălalt candidat am încercat să răspundem cât mai exact şi mai cuprinzător la chestionar. Din păcate nu am primit şi criteriile de evaluare a răspunsurilor, nu ştiu cum s-a stabilit punctajul, dar  nu vreau să contest nimic. În continuare, cât o să mai fiu la conducerea clubului o să încerc să mă ocup de partea financiară. O să mă mai gândesc dacă o să particip la următorul concurs. Dacă lucrurile merg tot aşa de greu ca până acum, dacă sportul nu va fi sprijinit nu are rost să mai continui”, a spus Gheorghe Bologa.

Acesta va rămâne şeful CSM-ului în următoarele luni şi va avea de redresat situaţia financiară extrem de grea în care se află clubul în acest moment, în lipsa finanţării de la Consiliul Județean Timiş.

rezultat-proba-scrisa

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE