Ultima oră

Evoluție! Compartiment special de recuperare medicală, la Spitalul Municipal Lugoj

MondialConducerea Spitalului dr. Teodor Andrei, din Lugoj, a anunțat că a început demersu­rile ca, în cadrul unității medi­cale de pe strada Gheorghe Doja, să poată fi înființat un compartiment special pentru recuperare medicală în diverse afecțiuni, pentru care este nevoie de o perioadă însemnată în refacerea organis­mului, după tratament. Inițiativa medicilor lugojeni este o premieră județeană la nivelul unităților spitalicești.

La ora actuală niciun spital din Timiș, nu dispune de o asemenea facilitate, recupera­rea în urma unor afecțiuni severe făcându-se mai mult în clinici sau cabinete specializate private.

“Considerăm că un astfel de compartiment de recuperare medicală este foarte util și necesar pentru zona noastră. Avem multe cazuri de persoane în vârstă care au nevoie de îngrijiri specializate, ce trebuie făcute în clinici specializate, care nu există în spitalele din Timiș. Pe noi ne interesează recuperarea bolnavilor cronici, pulmonari, cardiaci, cu afecțiuni neurologice sau ortopedice. De exemplu, în zona noastră de adresabilitate sunt foarte mulți bolnavi pulmonari cronici, care au nevoie de programe de recuperare pentru îm­bunătățirea calității vieții. Este un serviciu ce se plătește foarte bine prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Am primit acordul de principiu al Consiliului Local Lugoj și am trimis o adresă și către Direcția de Sănătate Publică Timiș. În ceea ce privește personalul medical, care ar urma să lucreze în acest compartiment, în prima fază ne vom putea folosi de serviciile unui medic din spitalul nostru, până când vom angaja un medic specializat în fizio-kineto-terapie”, a spus medicul primar chirurg Erwin Floroni, mana­gerul Spitalul dr. Teodor Andrei, din Lugoj.

Compartimentul de recuperare medicală ar putea să funcționeze de anul viitor.

Bani pentru dotarea cu aparatură medicală

În urmă cu peste un deceniu, în cadrul Spitalului Municipal “Dr. Teodor Andrei” din Lugoj a fost înființat un compartiment unic, pentru pacienții cu boli incurabile. Compartimentul de Îngrijiri Paliative, este printre puținele din țară și are ca scop îngrijirea pacienţilor cu boli în fază terminală, care sunt imobilizaţi la pat şi care au nevoie de îngrijiri speciale.

Compartimentul a fost înființat la inițiativa doctorului, Ioan Druț, directorul spitalului în acea pe­rioadă.

În prezent, Compartimentul de Îngrijiri Paliative este condus de dr. Mircea Șerpe și gestionează întreaga gama în domeniul îngrijirilor paliative.

Executivul lugojean a anunțat la începutul anului că Spitalul Teodor Andrei va primi în 2019 cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani. Cea mai mare parte din bani vor fi destinați dotării cu aparatură medicală nouă.

“Spitalul va beneficia în 2019 de cea mai mare sumă de bani alocată de trei decenii. Pe lângă cei aproape 2 milioane de lei de la guvern anunțați pentru un computer tomograf, noi am prevăzut în bugetul local, la capitolul 66.02, circa 3,4 milioane de lei pentru achiziționarea de aparatură medicală și alte obiective de investiții, 400.000 de lei pentru plata utilităților și alți 100.000 de lei, pentru dotarea cu un nou generator de curent pentru ca spitalul să aibă o rezervă sigură și să nu fie probleme în cazul întreruperii curentului electric. În total Primăria Lugoj va aloca 5.610.000 de lei”, a promis Francisc Boldea, primarul Lugojului. Pentru toamna acestui an este prevăzută și începerea activităților de refacere a parcului din curtea spitalului.

În prima fază se va acționa pentru extragerea a 180 de arbori înalți cu vechimi diferite, o parte dintre aceștia reprezentând un pericol pentru pavilioane în ca

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE