Ultima oră

Eveniment teatral deosebit! Muzica lui Edith Piaf va răsuna live la Teatrul din Lugoj

Sâmbătă, 21 februarie, pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” este programat un eveniment teatral deosebit, şi anume reprezentaţia cu piesa „Edith Piaf”, în care publicul lugojean are ocazia de a audia live cântecele marii interprete franceze.

Spectacolul, programat de la ora 19, o are ca protagonistă pe actriţa Claudia Negroiu şi este o producţie a Teatrului „Gestual Art” din Bucureşti. Piesa, cu „partitura” originală semnată de Simone Bertaut, este regizată de Mălina Andrei şi a mai fost prezentată în ţară (premiera a avut loc la Teatrul „Metropolis” din Bucureşti), dar şi peste hotare, în Franţa şi Germania. Scenografia, costumele aparţin lui Aurel Pătraşcu, iar aranjamentul muzical, lui Vasile Malic

„Este un spectacol pe care îl recomand cu căldură publicului lugojean. Claudia Negroiu oferă un one woman show, în care va cânta live piesele lui Edith Piaf şi va întruchipa viaţa artistei franceze. Distribuirea sa în acest rol este una de efect, având în vedere nu numai calităţile vocale ale actriţei, ci şi asemănarea fizică cu Edith Piaf. După reprezentaţia de la Lugoj, piesa va fi jucată în cadrul Festivalului National de Teatru „Scena ca o strada” din Reşiţa, la data de 22 februarie”, spune Maria Voronca, actriţă şi regizoare a teatrului lugojean.

Desigur, din cauza lucrărilor de restaurare ce au loc la Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”, piesa va fi jucată pe scenă, spectatorii beneficiind de o tribună mobilă (gradena). Preţul biletului de intrare este de 30 de lei.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE