Ultima oră

Eveniment cultural! Radu Paraschivescu aduce la Lugoj bestsellerul „Bookfest” 2019

MondialDupă cum a promis, apreciatul scriitor Radu Paraschivescu revine la Lugoj vineri, 27 septembrie, la English Pub, cu o dublă lansare de carte. În cadrul evenimentului, care are loc de la ora 19,  Radu Paraschivescu va lansa bestsellerul ”În lume nu-s mai multe Românii“ și romanul ”Fluturele negru“.

Dubla lansare de carte de la Lugoj este un eveniment cultural marca ”Redeșteptarea”, organizat împreună cu English Pub Art Club – Lugoj. Despre autor și cărțile sale vor vorbi prof. Simona Avram, criticul literar Dorin Murariu și scriitorul și jurnalistul Cristian Ghinea.

”În lume nu-s mai multe Românii” este un bestseller al ”Bookfest” 2019, o carte cu pasaje de un umor nebun despre subiecte serioase, la ordinea zilei, iar ”Fluturele negru” rămâne un reper în creația lui Radu Paraschivescu.  De altfel, prima ediție a romanului dedicat vieții lui Caravaggio, ”pictorul nopții eterne”, a avut parte de o lansare la Lugoj, în ianuarie 2011, la Galeria ProArte.

Despre cel mai recent volum al său, al cărui titlu e inspirat de poezia proletcultistă a lui Victor Tulbure, Paraschivescu spune:

”Pentru ca putem e o sinteză a bunului-plac și a disprețului pentru lege, pentru normalitate și pentru respirația europeana a țării. De ce păstrati penali in funcții publice? Pentru că putem. De ce numiți în functia de secretar general al guvernului un om trimis in judecată pentru trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat și fals în declarații, în forma continuată? Pentru că putem. De ce numiți în funcția de consilier personal al premierului un condamnat la opt ani cu executare? Pentru că putem. De ce numiți ca ministru al tineretului și sportului o tânără specializată în campanii publicitare pentru spirtoasele familiei? Pentru că putem. De ce numiți ca premier un om incapabil să se exprime cursiv în propria sa limbă și cu atât mai puțin într-o alta? Pentru că putem. De ce forțați ordonanțe care să-i scape pe marii vinovați din PSD de pușcărie? Pentru că putem. De ce vă bateți joc de oameni și de țară? Pentru că putem. Și pot. Chiar pot. Fără să-i intereseze cum ne privește Occidentul, fără să se gândească la altceva decât la propria lor piele, fără urmă de considerație pentru naivii și disperații care le-au luat de bune promisiunile și i-au adus la putere“.

Turneul de lansări și sesiuni de autografe al lui Radu Paraschivescu a inclus, până acum, Librăria ”Humanitas” din Cluj (vineri, 20 septembrie), ”Bookfest” – Teatrul Național din Tg. Mureș (sâmbătă, 21 septembrie). După popasul de la Lugoj, Radu Paraschivescu va merge la Galeria ”Corneliu Baba” din Caransebeș (sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 17), apoi la Librăria ”Humanitas” din Galați (miercuri, 16 octombrie, ora 18) și la ”Bookfest” Brașov – sâmbătă, 26 octombrie, ora 15.

Invităm pe această cale lugojenii să participe în număr cât mai mare la acest eveniment cultural de calitate, care are în prim plan un scriitor legat sufletește de orașul nostru și de Banat, în general.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE