Ultima oră

EuROvision în anul centenarului! Caravana muzicală pe drumul șlagărelor

MondialN-a fost destul că am extins (cu ghinion, am zice!) scenele selecției naționale Eurovision (la Baia Mare, degeaba a câștigat talentatul Ovidiu Anton că a avut parte, vorba hitului său de prelungite ”Moments of silence”, de vreme ce TVR, rău platnică, n-a fost admisă în concurs) în 2018, că tot e centenar cu chiote, joc și voie bună, ne perindăm prin vreo șase localități facem semifinale cu duiumul și o finală de pomină. Măcar să avem de ce, cu ce și pentru ce să fim în dispoziție de efuziuni festive. Până una-alta, la preliminarii echipa lui Badea & Co de la Antena 3 a identificat un candidat total depășit de situație, de care se face mișto nebun, sub pretextul unei totale ”susțineri și adeziuni”.

E trist să luăm în zeflemea oameni care nu au discernământul autoevaluării artistice. Ați urmărit recenta peliculă biografică semnată de Stephen Frears? A fost dedicată unei doamne bogate, din elita societății new yorkeze, a anilor 20-30 ai secolului trecut: Florence Foster Jenkins a adorat muzica, a divinizat opera, a fost filantrop și Mecena, Toscanini o tapa elegant de bani pentru proiectele sale. Dar mai era un amănunt. Doamna Florence tânjea după apariții publice, lua lecții cu maeștri de canto plătiți regește, care îi alimentau vanitatea efemeră.

În închipuirea ei, se socotea o divă, în realitate glasul suna imposibil. Și totuși avea fanii proprii, unii din interes și obligații, alții din sublimă gratuitate, alții pentru a sfida convențiile epocii și a-i oripila deliberat pe puriști și a-i scandaliza pe cronicarii muzicali. În ultimele sale clipe pământene (1944), madame Florence i se confesa devotatului său soț Sinclair: ”Poate că unii vor spune că nu știam să cânt sau că am cântat prost. Dar nimeni nu va putea nega realitatea că am cântat” și atenție, nu oriunde, ci chiar la Carnegie Hall templul muzicii clasice, fie și cu o sală arvunită dinainte, cu aplaudaci năimiți, alții în batjocură, în final fiind subjugați de un devotament sacrificial fără margini. Se mai păstrează și astăzi discurile de epocă, ceea ce părea o curiozitate nostimă s-a transformat în puterea mântuitoare a iluziei.

Cu cât regulile de bază ale cântului erau mai abitir abolite, cu atât muzica din sufletul și mintea doamnei Florence devenea o ofrandă a simțirii, dincolo de falseturi, acute aiuritoare și o dicție ininteligibilă.

Revenind la Eurovisionul carpatin, Mircea Badea și ai lui glosau delirant pe marginea stânjenitoarei evoluții a unui biet concurent care, în mintea sa, poate se visează în Portugalia. El performa (vezi YouTube) cu seriozitate, cu mișcări dezlânate, voce fără contur, engleză de manual de gang, dar cu o cerbicie care te lasă mască. Pentru viitor, totul depinde de puterea sa de ”autoscopie” și capacitatea comparării. Altminteri, dacă eșecul nu îi pricinuiește traume și acest hobby va persista, nu va supăra pe nimeni. Ce am face în lipsa tentativelor de a evada din contingent? Mai îngrijorătoare vor rămâne inspirația anemică a creatorilor și interpreților, distanța care ne separă de o mare izbândă.

Un formator de opinie ca Mircea Badea a ridiculizat imbecil splenidda piesă a lui Salvador Sobral din 2017, care nu e o ”tânguire patetică”, dimpotrivă, o sensibilă și delicată confesiune sentimentală. În fine, Eurovisionul ieșea din sound-ul prefabricat și valida o compoziție de un subtil rafinament al scriiturii, cu un text diafan, și o tălmăcire perfect adecvată. Dra cum la noi se lărgesc domeniile de competență ale oricui, după politică, filme, fotbal, iată că şi muzica este un fleac expediat cu două flash-uri ironice de către oricine are chef, fără a avea nici o noţiune minimală despre portative, game ori tempouri şi nuanţe.

Cei care întocmesc paginile ghidurilor TV trebuie să sistematizeze informaţiile oferite de sute de posturi TV. O operaţiune migăloasă şi consumatoare de timp şi de energii. Din nefericire, când programele nu coincid cu materialul difuzat pe ecran, coordonatorii de ghiduri încasează pitorescul limbaj argotic al nemulţumiţilor, deşi vina este evident în altă parte.

Când un post generaşist de mare audienţă nu indică titlul filmului artistic din prime time, explicaţiile pot fi indolenţă, indiferenţă, ori sub imperiul concurenţei, omiterea precizării lămuritoare pentru a afla din surse oculte ce pregătesc rivalii şi a oferi la momentul oportun filmul ori reality-ul care să contracareze parţial potenţialul rating.

Procedeele ”fumate” din arsenalul bătăliilor de mahala. Ori ne asumăm până la capăt ”lupta” ori eşuăm în penibile ”gherile urbane”, pentru a mai fenta pe creduli. Au apus vremurile şi pucăturile de far west, ne situăm totuşi într-o lume mai evoluată şi mai rasată.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE