Ultima oră

Episcopul de Lugoj propune Vaticanului spre beatificare prima sfântă a Banatului – Rafila Găluţ

PSS-Al-MesianCazul Rafilei Găluţ din Bocsig este un fenomen stigmata care se află în atenţia Vaticanului. Demersurile au fost reluate de PSS Alexandru Mesian, Episcopul Lugojului, care a publicat recent o carte prin care semnalează cazul Vaticanului, propunînd-o pe Rafila Găluţ spre beatificare. Ar fi prima sfântă greco-catolică a Banatului.

Mondial

PSS-Al-Mesian

Cazul Rafilei Găluţ din Bocsig este un fenomen stigmata care se află în atenţia Vaticanului. Demersurile au fost reluate de PSS Alexandru Mesian, episcopul Lugojului, care a publicat recent o carte prin care semnalează cazul Vaticanului, propunînd-o pe Rafila Găluţ spre beatificare. Ar fi prima sfântă greco-catolică a Banatului.

Deşi mai puţin cunoscut decât minunea lăcrimării icoanei de la Scăiuş, cazul Rafilei Găluţ este unic în România şi aminteşte de sângerările celebrului călugăr italian Padre Pio, pe trupul căruia apăreau spontan rănile lui Iisus. Cazul Rafila Găluţ, deşi petrecut în anii ’30, nu este unul închis.

rafila-galutRafila Găluţ a fost o ţărancă din judeţul Arad, care între anii 1931-1939 a purtat rănile Mântuitorului, fiind stigmatizată. Misteriosul fenomen s-a petrecut în Episcopia Greco-Catolică a Lugojului, la Bocsig. S-a stabilit că acest caz trebuie cercetat cu multă prudenţă, fiind necesară efectuarea unei investigaţii complexe.

În 1933, Parohia Greco-Catolică Bocsig informează Episcopia de Lugoj (condusă la acea vreme de Episcopul Alexandru Nicolescu, viitor Mitropolit) despre cazul unei tinere, care avea pe atunci 23 de ani şi care se numea Rafila Găluţ.

Această tânără era o simplă ţărancă, nu avea pregătire, însă dorise să devină călugăriţă. Din cauza problemelor de sănătate, nu a fost primită la mănăstirea Congregaţiei Maicii Domnului din Blaj.

În 1933, ea se prezintă la părintele paroh Vancu şi îi declară că are viziuni cu Maica Domnului. Îi arată şi semnele patimilor Domnului Iisus Cristos, adică stigmatele de pe trup: semnele cuielor la mâini şi la picioare, semnul suliţei în coasta stângă şi împunsături deasupra frunţii. Acestea erau semne sângerânde.

Rafila a avut prima viziune a Fecioarei în biserică, aceste viziuni repetându-se ulterior pe toată durata vieţii ei, până în 1939. O precizare importantă: Rafila Găluţ nu a fost niciodată căsătorită.

În ultimii ani, la Bocsig se desfăşoară un adevărat pelerinaj, lumea considerând-o sfântă, mai ales că ea avea şi calităţi de clarvăzătoare, pe care le folosea foarte rar. Situaţia se cere rezolvată, având în vedere amploarea fenomenului, despre care a scris şi Arhiepiscopul Ioan Ploscaru, fostul ierarh al Diecezei de Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE