Ultima oră

Elevii de la Colegiul Național „Iulia Hasdeu”, căutători de comori în Lugoj

Săptămâna „Școala Altfel” a venit miercuri, 15 martie, cu o temă inedită pentru elevii Colegiului Național „Iulia Hasdeu”.

Liceenii au avut ocazia de a-și demonstra spiritul de observație dezvoltat și lucrul în echipă în cadrul activității Treasure Hunt (vânătoare de comori), organizată de Consiliul Școlar al Elevilor și coordonată de președintele acestui organism, Andrei Chitan.

Aceștia s-au organizat pe echipe și, însoțiți de un coordonator, au răscolit orașul după comorile pe care puteau să le găsească după ce deslușeau ghicitorile primite, iar cei care au dorit să primească indicii suplimentare au fost nevoiți să se supună unor „pedepse” amuzante.

Pentru a demonstra că au descoperit comoara, vânătorii au trebuit să se fotografieze lângă acestea.

Cea mai bună echipă de căutători de comori a fost formată din elevii Vlad Ștefănescu, Andrei Borca, Raul Gulyas, Daniel Murariu, Robert Dorneanu, Darian Vodă, din clasa a X-a A, care au obținut locul I.

Locul II al competiției a fost ocupat de liceenii Andreea Radmacher, Edward Bojboi, Beatrice Saiti, Răzvan Ternauciuc, Natalia Bojboi, din clasa a XI-a C și din clasa a X-a E.

Podiumul a fost completat de echipa compusă din Raul Sârbu, Sergiu Iova, Alex Munteanu, Alexandra Cărăbaș, Diana Mișcuță, Minerva Mureșan, din clasa a X-a A.

Activitatea s-a încheiat abia după ce toate echipele au trecut de fiecare probă și au ajuns în punctul final.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE