Ultima oră

Egali cu Performanța! CSM Lugoj, scor alb în deplasare la Ighiu

Fotbaliștii de la CSM Lugoj încep pe plus returul campionatului Ligii a III-a, după ce au plecat neînvinși de la Ighiu, echipa vicecampioană a ediției trecute și una din pretendentele anului la promovare.

Jocul nu a fost unul spectaculos, ocaziile de poartă fiind destul de puține, iar vina” principală a fost a terenului de joc, dar și vântului puternic, lucruri acuzate și de tehnicianul Cosmin Petruescu.

”În condițiile în care s-a disputat partida, este un rezultat bun. Calitatea gazonului, tare și denivelat, la care s-a adaugat și vântul ce a bătut permanent, au influențat prestația ambelor echipe. Este un punct câștigat în deplasare pe terenul unei formații în jurul căreia s-a creat o emulație deosebită în această iarnă, aparent lipsită de omogenitate, dar lucrurile n-au stat chiar așa. A fost un meci de angajament, de luptă, în care nici o echipă nu a greșit decisiv în defensivă”, a spus Cosmin Petruescu.

Performanța Ighiu s-a prezentat cu o echipă complet schimbată față de tur, fiind transferați 19 jucători în această pauză competițională.

Lugojenii au obținut al 12-lea punct extern al sezonului, acumulând un total de 23 cu care se poziționează pe locul V, la două lungimi de locul secund.

CSM Lugoj: Filip, Horcea, Miculescu, Drăghici, Precupanu, Olariu (’65 Ciobanu), Zurbagiu, Lazea, Bozian (’75 Dobra), Radu (’68 Marta), Silaghi-Perju (’60 Livan).

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE