Ultima oră

Echipa de lupte a CSM Lugoj se află pe locul al III-lea după prima etapă

lupte1Echipa de lupte a CSM Lugoj s-a clasat doar pe poziţia a III-a după prima etapă a Campionatului Naţional care a avut loc la Braşov. Pe prima poziţie s-a clasat CSM Timişoara, urmată de echipa gazdă, Dinamo Braşov.

Antrenorul Emil Vanea nu a putut conta pe serviciile a trei luptători de bază pentru prima rundă, Ştefan Gheorghiţă, Marius Atofani şi Alexandru Chirtoacă, aceştia fiind indisponibili în urma Campionatului European.

Antrenorul a preferat să nu-i forţeze, menajându-i pentru cele trei turnee de calificare la Olimpiadă ce vor avea loc în luna aprilie. În locul lor, acesta a preferat să dea o şansă juniorilor de la CSŞ Lugoj.

Începând cu acest sezon s-a introdus din nou sistemul competiţional care cuprinde Turneul Final, astfel că locul ocupat la finalul campionatului regulat nu are o importanţă atât de mare, adevărata bătălie urmând să se dea la Turneul Final.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE