Ultima oră

E oficial! Tinerii între 20 şi 35 de ani pot fi înrolaţi obligatoriu

MondialAutorităţile române au aprobat modelul formularului medical pe care tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani vor trebui să îl prezinte la comisiile locale de recrutare-încorporare pentru a fi înrolaţi în caz de război. Modelul certificatului medical, care va fi eliberat de medicii de familie, a fost publicat în Monitorul Oficial, scrie oradestiri.ro.

Ordinul de aprobare a certificatului face trimitere la o lege din 2006, care spune că, la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen ori rezervist concentrat/mobilizat devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ordinul a fost publicat în contextul crizei existente în Ucraina.

În România există peste 2,1 milioane de bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, potrivit datelor de la recensământul din octombrie 2011.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

92 Comentarii on E oficial! Tinerii între 20 şi 35 de ani pot fi înrolaţi obligatoriu

  1. E oficial; tneri cu varste intre 20 si 35 de fapt nu mai conteaza varsta efectiv toti barbatii inca tineri si apti de armata ai acesti tari de rahat o sa va impuste cu prima ocazie daca-i inrolati in armata inclusiv cu prima ocazie de mobilizare in caz de razboi. Oficialitatile romane retardae sa nu creada ca dupa atata umilinta si batjocura o sa ne ducem cu mainile in buzunar si senini ca mieii ca sa murim precum vitele la abator pentru a salva si proteja neamul lui Guta si Salam precum si averile laturilor politice.

  2. ma numesc tandara marin george sunt din jud gorj sunt cam satul de viata asta de nimic stau si ghndesc romania nu ma ajutat cu nimic statele din ue hn care am fost la fel ce pot face ca sa ies din saracie sa ma hnrolez hntro armata dat nu an statu ue ma pote ajuta cineva ?

  3. mai bine servesc statu rus ca europa nu ma ajutat cu nimic si fac tot posibilu ca sa ajung soldat nam satisfacut servici militar dar sunt prea bun la vhrsta de 38 de ani mai bine mor soldat decht sarac

  4. cum pot ajunge militar rus ?

    • Pai,invata rusa,antreneazate o perioada sa nu te duci ca o cizma,informeazate un pic de armata rusa (nu ai habar cat de ******* e armata aia,soldati dezerteaza ZILNIC asa ca sa nu crezi ca o duci bine acolo),cauta pe o harta locatia ce mai apropiata a unui centru de recrutare (de pe teritoriul Rusiei,du-te si incearcati norocul.

  5. cum pot fi soldat hn armata rusa ma poate ajuta cineva ?

  6. Eu o sa emigrez si am sa ma duc in legiune,cine e cu mine?

  7. Mai bine ma aliez cu rusii decat sa lupt cu ei pentru cacata asta de tara. sa ii dea foc din partea mea

  8. Bine ca strămoșii noștri nu aveau mentalitatea asta de o au mulți acum pentru ca daca o aveau treceam la religia islamica de mult… foarte adevarata vorba aia „la plăcinte înainte, la război înapoi” prefer sa ma duc pe front si sa fac orice decât sa se întoarcă comunismul rușilor in țara

  9. Astia nu sunt normali cu armata lor…….ce incultiiiiiiiiiiiii!!!!!auzi,varsta intre 20-35ani…….normal daca nu le da de munca statu,macar sa-i duca la Razboi……sa le dea in loc de mitraliera”iphone si smartphone”,in loc de baioneta tablete….. sa aiba net nelimitat ,in loc de boneta sapca cu cozoroc,in loc de bocanci ceva ghete de la Nike rebook Adidas etc……o tara de kaka….in frunte cu renumitii conducatori,care six ca conduc tara….duca-va trenu de popāndãi.

  10. *fcsb*glory* // 28 iunie 2015 at 5:39 // Răspunde

    Dumnezeule, apara-ne si nu ne baga in razboaie cand avem generatii asa lase, p’astia ii manainca zyganyy pe strazi, drogatii prin tramvaie, e jale. Lasa ba ca
    oricum dispareati in 24 de ore, nu e paguba fara voi, sunteti buni de ostatici, aveti mentalitate de „capturi”. De spuneati unui sarb, turc, polonez, treaba asta va soca raspunsul, este? Totusi as fi curios cum procedati cand 4 rusi „statuti” va sparge usa si va gaseste cu familia in casa, ahaaa le ziceti ca sunteti neutrii, si-n silenzio-stampa? E ca la counter-strike, „ba eu ies ca nu mai am chef”? Stati linistiti, ne apara Dumnezeu ca stie ca o asa generatie abia bate pe Faeroe la fotbal. Daca sunteti asa scarbiti de ce nu iesiti la vot/mitinguri, molaticilor, de ce nu iesiti ma in strada cand trebuie… ca nu va omaoara Ponta, Basescu, ca n-au armata a14a

    • Nu au murit destui la Revolutie ? Sa mai moara si altii pentru ca sa aiba cine fura pe mai departe ? Nu imi exprim opinia pentru majoritate ,dar in caz de razboi eu nu as participa dar sigur m-as inarma pentru a ma apara . Nu sunt las , dar nu sunt nici prostul nimanui , violenta si razboaiele sunt dovada de prostie ,parerea mea !

  11. bunre aprama de hoti la copii 13ain

  12. N-ar fi rau sa declaram razboi jegurilor din tara, marlanilor si mitocanilor din politica, celor care au condamnat generatii de tineri sa ia drumul exilului. Voi cei care ati vrut sa conduceti Romania dupa comunisti si ati umilit un popor intreg si o faceti in continuare, maimrau decat au facut-o ceausestii, meritati pusi la zid ca si ei, ordinarilor…pardon, domnilor parlamentari,presedinti,directori,secretari de partd s.a.m.d !

  13. Chem pe Chuck Norris si ii omor pe toti.Tara Romaneasca e ca un rahat.Se tot impute!

  14. INFO v rog vreau sa fac armata

  15. Buna ma numesc Ioana am 23 de ani locuiesc inafara si m-ar interesa daca cineva poate sau are informația cum pot face ?vreau sa fac armata in ro . Multumesc

  16. Stie cineva concret,legal, cum sa refuzam implicarea in razboiul acesta ideologic?De ce Ideologic?Oare de ce numai in orient izbucnesc razboaie?de ce in occident este totul sigur si toti se inteleg?De ce suntem pusi sa luptam contra unor tari care teoretic cel putin au aceasi credinta cu noi?Sa fie o exterminare a rezistentei in tarile acestea care nu vor sa se supuna antihristilor?Va rog trimite-ti informati pe adresa mea.Ma intereseaza o cale legala de neimplicare in macelul care se vede in catare!

  17. Bună
    Doamnă / Domnule,.
    Am lansa un apel la toţi oamenii care au nevoie de finanţare pentru a exprima că am oferi bani 5000 € la 5.000.000€ credibile pentru oricine putea rambursa cu dobânda la rata de 2% pe an şi perioade variind de 1 la 35 de ani, în funcţie de cantitatea necesară. Se face în următoarele domenii:
    -Financiare de împrumut
    -Ipoteca
    -Investiţii de împrumut
    -Maşină de împrumut
    -Datoria de consolidare
    -Răscumpărarea de credite
    -Personale de imprumut
    -Sunteţi în Arhiva
    V-aţi înregistrat, Banca interzis şi nu aveţi favoarea băncilor sau mai bine aveţi un proiect şi au nevoie de finanţare, un record de rău de credit sau nevoie de bani pentru a plăti facturile, Fondul pentru a investi în companii. Suntem capabili de a satisface clienţii noştri în 48 de ore de la primirea cererii dumneavoastră de credit bine formulate. Dacă ai nevoie de bani pentru a face acest împrumut în stare bună, vă rugăm să contactaţi-mă mai devreme pentru a obţine împrumutul.
    E-mail: alain_le.clere@live.com
    PS / dar serios pas abţine.

  18. In armata merg aia care nu au fost oameni,si au mers acolo sa se faca oameni..:P:P:P

  19. IMI doresc sa FAC armata deoarece in 2000am recrutat si miau DAT acel documenti de inapt ca nu am 3 degete la mana stanga,in 2002 am vrut sa ma angajez nu miau cerut degete ci licei.Prin intermediul d.voastra vreau sa FAC ARMATA,va multumesc.

  20. Pot inrola astia pe cineva cu japca? Ce legile pulii …sa-mi dea mie arma sa impusc primii generali ce-mi ies in cale !!!

  21. lasa-ti ca era buna armata dar am vrut sa ne ” americanim” , sa avem soldati plati! Cei care au facut armata stiu de respect pt semenul sau dar internautii astia…!!! pe cine deranjeaza com-ul meu sa nu-l citeasca! UM 01041 FAGARAS!

  22. Din pacate, cei ce nu au facut armata nu stiu ce inseamna sa iti aperi tara. Nu stiu ce sentimente exista in sufletul unui inrolat / rezervist si Doamne fereste de un razboi, caci aceia sunt carne de tun. Mobilizarea generala in caz de razboi se va face si la cei trecuti de varsta de 35 de ani. Personal stagiul militar m-a facut sa fiu mult mai responsabil si sa apreciaez OMUL si natura. Vina pentru prezentul nostru intunecat le apartine acelor „cetateni” care nu si-au exprimat votul pentru schimbare. Plecati sa luptati prin Legiuni straine, caci in Armata Romana voi ati fi primii dezertori.

    • Bravo ca ai facut armata.Pentru ca ai fost obligat s-o faci esti barbat adevarat acum. Cei care nu sunt obligati nu sunt patrioti ca tine: tu ai facut taras un an intreg, ceilalti iti sunt net inferiori(imi pare rau daca folosesc cuvinte pe care nu le intelegi). Razboi inseamna moarte si distrugere si tu vorbesti de apreciat omul si natura… Bravo, barbate!!! (am auzit ca nevasta-ta se cam plange ca nu esti si ai avut nevoie de armata sa iti confirmi tie ca esti barbat).

  23. Mi se pare absolut ridicol sa mai fim in alerta de razboi. Suntem in secolul 21, o civilizatie evoluata din punct de vedere social si spiritual. Totul se poate rezolva fara sa fie declarat razboiul. Ar fi absolut ridicol ca la o suta de ani de la Primul Razboi Mondial sa mai inceapa si „Al Treilea Razboi Mondial”.

  24. De ce sa apar tara,pentru cine nu am casa , Fam si plus statul roman îmi oferă taxe si impozite si muncesc ca un sclav pe plantatie sa pot trai pe zi ce trece.
    Sa lupte si apere patronii si baronii si clanurile mafiote .
    Oricum tara e vândută mai bine lupt pt legiunea straina

  25. eu unul mas duce la razboi,dar nu pentru tara,politicieni,eu mas duce pentru mine,si voi nu stiti cei ala razboi,credeti ca va mai exista mila,veti ucide ca sa supravetuiesti,daca nu……….

  26. am 37 ani cum asi putea sa ma inrolez?

  27. eu sincer chear as vrea sa ma inrolez in armata sa imi apar tara si pe cei pe care ii iubesc chear daca ar trebui sa ii apar si pe acei hoti care ne-au furat atata timp…imi pare rau ca nu pot fi cu 2 ani mai mare ca sa pot merge!!!

  28. fratilor nu va mai injurati tara,nu este ea de vina este a noastra proasta mentalitate ca ne alegem prost conducatorii.daca vor sa ne trimita sageti in armata sa ne merleasca rusii de ce nu ne organizam 20000000 de tineri si mergem la Bucuresti si in tara si curatam cancerul asta care ne vrea moartea.suntem fricosi,slabi neorganizati dar in numar mare suntem foarte periculosi.inainte de acceasta decizie ponta a fost primit la washinton in USA.pentru ce?smecherii iau spus slugii ce are de facut la intoarcere in tara.sa va dati seama ce alianta avem noi cu americanii.ne considera niste sclavi.cum sa trimitem la pieire tineretul ce va ramane de tara asta?
    prevad un viitor sumbru daca nu punem piciorul in prag la cel mai mic gest de slabiciune pe care il fac conducatorii nostri in fata altor asa zisi aliati.va doresc numai bine

  29. iohanis si toti parlamentarii hoti si jegosi sa urce pe flota de a vanduto basescu sa se duca sa lupte el nu o sa omoare pe altii nevinovati

  30. sa-mi bag p..l-n tara mea cine o va apara…sa se duca la lupta desteptii aia care au desfintat armata romana…

  31. À propos de regulile de aici: eu cred cel mai obscen cuvant de pe lume e cuvantul „RAZBOI”, cea mare injurie adusa fintei umane e sa il pui sa omoare un alt om, Asta cred eu, deci ce poate fi mai rau, ca sa fie sters de pe aceasta pagina??????

  32. Scrieti „Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Eu cred cel mai obscen cuvant de pe lume e cuvantul „RAZBOI”, cea mare injurie adusa fintei umane e sa il pui sa omoare un alt om, Asta cred eu, deci ce poate fi mai rau, ca sa fie sters??????

  33. vedeti ce a prevestit parintele arsenie ce este scris trebuie sa se intample asta e soarta omenirii am uitat de dumnezeu in special americanii au uitat america va fi pe ultimul loc iar in romania in bucovina se va naste cel mai intelept om al lumii

  34. Tare as vrea sa te vad intr-un DAC 665 fabricat in 80′, inghesuit intre alti 20 de viteji, la fel de razboinici ca tine, carnad peste 40 kg de echipament, intr-un costum de militar purat de 11 generatii de soldati si agatat de gat cu un PM 1963 (Pistol Mitraliera – versiunea romaneasca a productiei sovietice – AKM sau AK47), produs la Cugir in 1963. Sa vad atunci ce iti atarna mai tare?

  35. comentarii de oameni lasi. de fapt, le este frica de lupta nu au convingerea ca nu au pentru ce sa lupte. si am constatat ca, putinele mesaje din partea femeilor sunt de ” sa ne aparam tara”, pe cand barbatii, obisnuiesc sa trimita pe altii la lupta…de ce nu femeile.. si asa femeile duc o lupta continua cu inteleptii de barbati … ce ar mai conta daca ar lua si o arma sa-si apere barbatul…..nu trebuie sa ne uram tara ca uram conducatorii…..de aceea ne conduc ” baietii destepti” – pentru ca noi nu luam atitudine. nu mergem sa votam ca nu are rost, ne e ciuda pe ei nu ca fura ci pentru ca noi nu putem fura. nu suntem corecti ca nici parlamentarii nu sunt… si putem continua.dar conteaza?????

  36. Ar fi cazul sa inceapa si razboiul poate s or mai curata din prostii asta
    Cred ca doar un razboi ne mai uneste…
    S a dovedit ca acest popor e unut doar la greu. Altfel nu stim decat sa radem unii de ceilalti.

  37. O initiativa extraordinara. Cum primesc arma-n mana, pornesc in mars fortat catre Bucuresti… dupa aia, ce-a fi a fi. Niste incompetenti.

  38. Sa fim seriosi in Caz de razboi cu rusii nick nu apucam sa me luam uniformele can deja am pierdut

    • Ai dreptate,daca incepe Rusia atacu vor muri o gramada de oameni nevinovati,si de ai nostri si de ai lot,intelg ca pamantul e populat de prea multa lume,o lume care numai pot fi numiti oameni pentru ca se comporta mai urat decat animalele,da pamantul este suprapopulat si e nevoie de un alt razboi sa se reduca numarul acestora,dar daca merg tineri intre varsta asta cine va mai lucra in tara?
      Fiecare dintre voi are dreptate si din pacate sunt prea putini oameni sa poata sa faca ceva.
      Toate astea fiind spuse sper din tot sufletul sa nu se ajunga la razboi pentru ca romanii vor fi pe primul front si vom cadea ca mustele,pentru ca americanii vor sta in avioane si tancuri,e urat unde sa ajuns.
      Apropo:se poate scrie o carte cu toate astea! 😉 Bafta va doresc la toti!

    • Sa meargă toți pustii condiții sa le iasă smecheria din cap nu au nici un respect pustii ăstia din ziua de azi.

  39. SA NE RUGAM LA DUMNEZEU SA NU TREBUIASCA SA MERGEM LA RAZBOI ;SALVAREA NOASTRA ESTE SA NE INTOARCEM CU TOATA INIMA LA DUMNEZEU -SA FIM SOLDATII DOMNULUI IISUS-PENTRU CA SUNTEM IN RAZBOI(2 TIM.2;4) -SATANA INVRAJBESTE PE OAMENI-SATANA SE DA DREPT DUMNEZEU SI MANIPULEAZA POPOARE (2TES.2;7-12) PRIN TOTI LIDERII POLITICI SI RELIGIOSI FALSI -CA SI UCENIC AL LUI SUNT GATA SA MOR PENTRU HRISTOS ; SE MERITA-DUPA MOARTE VOI MERGE IN RAI -ACOLO ESTE ADEVARATA PATRIE -DOMNUL SA VA BINECUVANTEZE CU TREZIRE (APOC. 13:11-18)

  40. In armata si la razboi sa se duca toti prostii si sarantocii ca cei bogati( puturosii si coruptii astia din guvern impreuna cu acolitii lor barosani zisi afaceristi) isi iau talpasita din tara. Pentru ce sa ma duc la razboi, ca am un salariu din care sa-mi permit sa-mi intretin o familie? NUUU, tara mi-a asigurat un salariu de 700 de lei/luna din care platesc curent, cablu, apa, gaze impozit la primarie, poate mai mananc ceva si cam atat salariul……vreau si eu concediu, sa ies cu iubita la un film…..Nu se merita sa mor pt tara asta.

  41. Sa se duca in mortii lor mafiotii aia din guvern care dorm pe scaune pana fac spume la gura, de ce sa ne ducem noi? Ma cac pe ea de tara jegoasa

  42. ansa pote se mai inblanzesc si cei care nu au facut armata sa nu mai bagabonteasca si sa fure sa dea in cap la alti pentru 1 leu

  43. moartea ne va gasi si pe jos tineri mor degeaba într-o lupta fără rost….

  44. pentru ati apara familia faci absolut totul , nu ii vei lasa sa fie astacati si ucisi de nise idiotic care nu mai stiu ce sa faca . Iar cei de la parlament numai atunci ai sa vezi cum fug si se ascund ca si cietetele.

  45. Tara asta nu m-a ajutat cu nimic. Am terminat si facultate si am umblat pe drumuri cautand un loc de munca timp de 1 an de zile. Peste tot e plin de nepotisme si de corupti, iar acum sa ma duc sa lupt pt tara? Sa imi dea Somalia loc de munca si lupt pt ei nicidecum pt o tara plina de conducatori cercetati penal. Pe an ce trece mortalitea e tot mai mare, de bine ce e in Romania. Sa le fie rusine, prefer sa fiu tradator si sa traiesc civilizat si fara griji in alta tara decat sclav in propria tara

  46. Americanii nu dau 2 bani pe europeni si pe romani nu au fost in stare sa elimine vizele pt romani nici acuma,nu au ambasador in tara la noi vin doar sa fure resursele sunt pe locul 13 la investitii.Norocul Europei si a romanilor este Germania care face investitii in ro si se lupta pt a fi pace.Americanii vor sa arunce Europa si Rusia in razboi ca ei sa aibe de castigat si sa ne arunce pe noi 100 de ani in urma asta e adevaru vrem pace!!!

  47. Pentru ce sa luptam? Pentru puterea altora?! Americanii ne-au aruncat in razboiul lor…si noi ne bagam ca prostii…Sa se omoare intre ei…Rusii nu aveau treaba cu noi daca nu ne-ar fi bagat americanii…Nimeni nu vede?

  48. Cel mai odios lucru este razboiul . Aici la putere sunt prostii si nebunii . Ei se voi manifesta si voi conduce . Toti infractorii , cei cu instincte criminale vor fi in lumea lor .
    Nu vreau sub nici o forma baiatul meu si nici nepotul meu sa ajunga, candva in raboi !
    Voi face orice posibil sa evit acest lucru !
    Legea asta este deja o crima !

  49. aca se va intampla asa ceva sa stitu ca 48 de ore toti morti as vrea sa ajut dar pe mn nu ma ia ca nu aud

  50. daca se va intampla asa ceva sa stitu ca 48vde ore vtoti morti as vrea sa ajut dar pe mn nu ma ia ca nu aud 🙁

  51. Eu stiam ca avem armata profesionista, adica sunt niste oameni care au privilegii pe timp de pace tocmai pentru ca ei sa lupte in caz de razboi… dar se pare ca in caz ca se imput treburile, merg altii la lupta(pilele, care i-au angajat o sa aiba grija sa ii fereasca de primalinie). Cei care au fost refuzati la angajare in armata, politie, jandarmerie, etc, banuiesc ca acum ar fi buni.In al doilea rand :Discriminare! IN 2015 femeile sunt egale cu barbatii…apoi egalitate sa fie! Lucreaza in armata , in politie, in jandarmerie… de ce ar fi discriminate la recrutare? In al treilea rand, tara asta a fost vanduta, sa lupte noii proprietari pentru a-si apara proprietatile.

    • P.S. Ce inseamna statul pentru mine? Impozite, taxe, accize, TVA, amenzi, penalizari,etc… o capusa care traieste din buzunarele nostre si care e din ce in ce mai nesatula.

  52. Doamne…e Ucraina fratilor! Lasa-ti-i sa-si poarte singuri luptele si razboaiele, Ponta e PSD, Ponta si parlamentul au votat asta..eu nu imi voi lasa copilul sa plece in razboi. NU voi permite asa ceva, sa mori pentru tara..pentru Ucraina? da ce am bolanzit? Pentru un jaf de tara care a facut pentru mine….ce?! SI am si fata de 23 de ani si daca ma iau dupa ce scrie un retard mai sus ca e obligatorie inrolarea in armata a femeilor si barbatilor cu varste intre 20 de ani blabla, serios? femeie in armata obligatoriu..duce-ti-va ma dracu sa va duceti cu ideile voastre de comunisti incompententi…tara de rahat si legi de rahat..cand a fost comunismul..de ce nu a venit Ucraina sa ne ajute? Sa crape toti de acolo din partea mea..ma intereseaza familia mea si atat.

  53. pe mine m-au dat afara din armata in 2010 eream militar profesionist si cu 2 misiuni in irak acum ma vor inapoi sa vina la mine la usa sa le arat decizia luata de ei in acel an si oapoi pot sa ma puna jos si sa ma suga acum au nevoie de oameni si ca mine au mai fost cativa

  54. lasa ca asa trebuie, ca sunt multi care se cred buricul pamantului, si trebuiesc instruiti

  55. Cui nu ii convine de tara asta e liber sa plece. Nu este nimeni tinut cu forta…..dar la gradul de nepregatire care exista nu cred ca veti face fata in alta parte…poate doar „ciordiles” sau spalator vase in cel mai bun caz…asa ca reflectati inainte sa vorbiti..!!!

  56. Ma duc la razboi daca mai bin cu mine vreo 10 parlamentari cu mine care traiesc din banii nostri si dau legi dupa cum le vine.

  57. sa mori pentru patrie?…astea-s povesti,trebuie sa gasesti ceva mai bun pentru care merita sa traiesti.

  58. Cine a semnat asta. Trebuie pus in prima linie. Rushine!

  59. Plec in germania.

  60. Si dacă am 35 ani tot poți fi înrolat obligatoriu?

  61. Daca Regele Tarii ar cere sa mergem pe front…Eu unul si acum as pleca daca Regele Tarii Romanesti…Ar iesi sa zica ca..sa ne inrolam eu si maine ma duc

  62. Ce atitudine de – jandarmii dau la lopata iar „patriotii” stau si beau-.
    Chiar nu v-a dat nimic tara asta? nu cumva confundati tara cu parlamentul

  63. Jegosii !!
    I-am si votat 🙁

  64. Să o ia dracu de ţară!!! De ce să mergem să murim aiurea, iar ei să stea şi să-şi îndoape burţile pe spatele nostru? În această ţară? -mai bine dezertor decât patriot

  65. Haha cica mai sunt 2.1 milioane de tineri in tara,din 2011 pana acuma daca au mai ramas 1 milion din care fug inca 900.000 si mai lupta Ponta cu Basescu cred mai bine dezertor decat sa apar interesele americanilor noi romanii oricum vom fi carne de tun.

  66. am facut armata obligat…iar tara e furata si eu nu am nimic decat aerul sa se inroleze cei care au furat.o si cu copiii lor plini de bani

  67. Ce imi ofera mie tara asta sa ma lupt pentru ea? NIMIC. Sa ii dea foc din partea mea

  68. Se duce dracu!!!

  69. sa se duca in mortzi mami lor aia din guvern !! ma cac pe ea de tara jegoasaa.. sa imi apar tara auzi..:)) imi ofera ceva cacata asta de tzara sa o aparam noi? sa se aleaga prafu de iaa !!

  70. Sa mearga deputati si parlamentari care doresc in acest razbi, daca in secolul 21 noi cei care ne credem inteligenti decurgem la astfel de modalitati pentru a rezolva o problema, atunci cred ca noi nu ne indreptam spre evolutie ci spre evul mediu!

    • Ba baiatule daca e razboi e razboi, nu exista diplomatie.Daca la tine vine unul cu AK47 tu ce faci? ii zici tai ca o facem amiabil.Vorbesti ca un fricos amarat.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE