Ultima oră

E OFICIAL! Primăria Lugoj a tăiat 25% din salariile angajaţilor începând cu 1 iulie

La ora actuală Primăria Lugoj are 180 de angajaţi, iar instituţiile aparţinătoare 84

MondialPrimarul Municipiului Lugoj a emis dispoziţiile prin care peste 200 de angajaţi rămân fără un sfert din salariu. Măsura a survenit în urma refuzului instanţei de a suspenda aplicarea unei decizii a Curţii de Conturi care consideră că angajaţii au primit ilegal un spor de dispozitiv de 25% timp de trei ani.

Încă din momentul în care Curtea de Conturi a cerut tăierea a 25% din salariul angajaţilor şi recuperarea sumelor restante din 2010-2013, Primăria a atacat decizia în instanţă. Până la judecarea procesului, Primăria a mai cerut, printr-o acţiune complet separată, şi suspendarea aplicării respectivei decizii până la o soluţie finală, care însemna câţiva ani buni cu tot cu recursuri şi apeluri.

„Este o mare nedreptate care se face angajaţilor pentru că noi am respectat o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, dată de Curtea de Apel Timişoara. Pe baza, ei a fost introdusă această sumă ca şi sumă compensatorie pentru ca omul să nu piardă la salariu conform Legii 330. Decizia va avea repercusiuni asupra fiecărei familii, dar este o hotărâre a unui organ de control fiscal pe care trebuie să o ducem la îndeplinire până la rezoluţia pe care o va da Tribunalul”, a declarat pentru Redeşteptarea primarul Francisc Boldea.

În urma aplicării tăierii de 25%, mai mulţi angajaţi cu salarii mici ar ajunge sub minimul pe economie. În aceste cazuri însă, sumele nu vor scădea sub limită. Media salariului net pe Primărie a scăzut odată cu acest pas de la aproximativ 1.100 lei la 800 lei.

La ora actuală Primăria Lugoj are 180 de angajaţi, iar instituţiile aparţinătoare 84. Acestea sunt Biblioteca, Muzeul, Galeria ProArte, Casa de Cultură a Municipiului şi serviciile pentru Evidenţa Populaţiei, Pieţe, Spaţii Verzi şi Situaţii de urgenţă.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

7 Comentarii on E OFICIAL! Primăria Lugoj a tăiat 25% din salariile angajaţilor începând cu 1 iulie

  1. Asa plata asa o sa muncesc, oricum conducerea a facut ceva marsavii au amestecat sporurile cu salariu, in loc sa mareasca salariul minim, au adaugat 25% spor de dispozitiv si care nici nu apare pe fluturasul de salariu.La rubrica alte sporuri apare 0….pai sa imi taie25% din 0….angajatii primariei sunt oricum niste lasi si niste fricosi.

  2. Poate ar fi mai bine daca angajatii primariei ar munci pe gratis, asa poate ar fi multumiti altii!!! Ca oricum la cum sunt tratati…. Pacat, in ziua de azi cu un salariu mic din care sa iti mai si taie.

  3. Probail ca pe angajatii astia nu are cine sa-i reprezinte sau nu tine nimeni cu ei ca nu am auzit ca la alte institutii sa se taie, ba din contra chiar au crecut putin salariile.Sincer chiar imi pare rau de ei, ca din 2010 incoace indiferent cine a fost la guvernare ia amenintat ba cu concedieri, ba ca sunt prea multi , ba cu taieri salariale.

  4. Daca opriti activitatea va cautati de lucru in alta parte si daca nu sunteti multumiti sunteti liberi sa plecati ca avem atatea fabrici in oras ca Rieker care va asteapta cu bratele deschise……

    • locuitor al ORASULUI // 2 iulie 2014 at 19:16 // Răspunde

      Cu asemenea mentalitate sa nu ai pretentii pe viitor de servicii de calitate de la Primarie.Si nu iti fa probleme sunt angajati care au lucrat in domeniul privat cat nu ai tu ani vechime, nu toti ne-am nascut la stat.

  5. locuitor al ORASULUI // 1 iulie 2014 at 21:21 // Răspunde

    A si inca ceva E OFICIAL DE LA 1 IULIE SE MARESC SALARIILE PRIMARILOR cu 50% , culmea NESIMTIRII si ale angajatiilor scad cu 25% . Multumim PARTIDULUI!!!

  6. locuitor al ORASULUI // 1 iulie 2014 at 21:11 // Răspunde

    Suntem noi angajatii niste prosti si papa lapte , ca daca am opri activitatea si s-ar bloca tot nu s-ar mai intampla aberatii de genu acesta.Dar cum suntem umili si plecam capul acceptam explicatii de genul de mai sus care evident nu sunt adevarate.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE