Ultima oră

Dublă istorică pentru luptele lugojene! CSM Lugoj, campioană naţională la ambele stiluri

Moment istoric pentru luptele lugojene. Echipele de greco-romane şi libere ale Clubului Sportiv Municipal au reuşit, pentru prima dată, să obţină în acelaşi sezon, titlul de campioni naţionali.

Cele două echipe conduse de fostul numărul 1 al europeanului de tineret din 2008 la greco-romane, Robert Papp şi de antrenorul emerit de lupte libere, Emil Vanea s-au impus fără probleme la ambele stiluri în ultima etapă din sezonul 2015, ce s-a desfăşurat sâmbătă, 1 august, la Târgu-Mureş.

Lotul de la libere a câştigat lupta de pe saltea cu acelaşi scor, 5-3, cu toate cele trei adversare: Craiova, Timişoara şi Odorheiu Secuiesc.

Sportivii de la greco-romane în frunte cu Robert Papp, care a luptat la categoria grea, au depăşit cu 6-2 adversarii de la Timişoara, în întâlnirea ce a decis campionii.

Cu aceste reuşite luptătorii de la Clubul Sportiv Municipal Lugoj, condus tot de un fost luptător, Gheorghe Bologa, au urcat pe primul loc al podiumului de premiere.

Este al nouălea titlu cucerit de echipa de la stilul libere în ultimul deceniu, toate sub îndrumarea lui Emil Vanea.

Luptătorii coordonaţi de Papp se află la prima participare în campionatul naţional de lupte greco-romane, pe echipe, iar rezultatul obţinut vine să confirme încă o dată superioritatea şcolii de lupte de pe Timiş.

“Am reuşit să câştigăm derby-ul Banatului, într-o competiţie puternică la care au fost prezenţi mulţi campioni naţionali. Cea mai importantă luptă am avut-o cu Timişoara. Noi am fost mai buni la categoriile 59, 66, 75, 80, 85, 130” a spus Robert Papp.

În acest fel CSM Lugoj a adăugat la vitrina cu trofee, încă două titluri de campioni, totalizând nu mai puţin de 10 medalii de aur, cucerite de echipele de lupte.

“În istoria luptelor de la noi nu a mai fost un rezultat atât de bun. Pentru clubul nostru şi pentru oraş este o performanţă. În urmă cu un deceniu am plecat la drum şi am construit echipa de la libere, împreună cu Emil Vanea, echipă care a avut numeroase realizări, iar acum avem şi echipa de greco-romane, antrenată de Robert Papp, care a început să obţină rezultate foarte bune. Anul acesta, aşa cum ne-am propus am adus ambele titluri de campioni” a spus Gheorghe Bologa, preşedintele CSM Lugoj.

În 2015, la nivel de echipe, titlurile de campioni, dar şi cele de vicecampioni la lupte au ajuns în Banat, la Lugoj şi Timişoara.

Leontin Tîrziu

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

2 Comentarii on Dublă istorică pentru luptele lugojene! CSM Lugoj, campioană naţională la ambele stiluri

  1. Nu există secție de gimnastică feminină. Cum să avem rezultate?.
    Felicitări băieților. Este doar meritul lor.

  2. Boldea-Primarul Lugojului // 4 august 2015 at 20:02 // Răspunde

    Felicitari din suflet sportivilor,antrenorilor si conducerii clubului pentru cel mai frumos rezultat din cei peste o suta de ani de lupte clasice[greco-romane] si libere la Lugoj.
    Niciodata nu am castigat ambele titluri de campioni nationali in acelasi an competitional,iar anul acesta bucuria este foarte mare pentru noi.Sant convins ca vor fi si carcotasi care nu se pot bucura de acest rezultat pentru-ca intreg anul au jignit pe cei care s-au implicat in dezvoltarea sportului de performanta[cand avem rezultate excelente la gimnastica-baieti,carcotasii spun ca nu avem rezultate la gimnastica-fete si alte aberatii si jigniri facute de cei ce nu au facut nimic pentru Lugoj si traiesc din minciuni si calomnii.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE