Ultima oră

Drumul Lugoj – Făget rămâne închis de sărbători! Care este stadiul lucrărilor

Una dintre cele mai importante şosele care pleacă din Lugoj spre partea centrală a ţării rămâne închisă cel puţin până după sărbători, lucrările fiind în toi chiar şi în Joia Mare. Este vorba despre şoseaua Lugoj – Făget, care a fost închisă de firma care o reabilitează după ce drumul s-a surpat pe o distanţă de câţiva zeci de metri în urma unei furtuni. Şoseaua, deşi programată să fie dată în utilizare mai repede, va rămâne închisă până cel puţin după sărbătorile pascale.

La faţa locului, progresul în reconstruirea drumului este unul vizibil cu ochiul liber. Palplanşele au fost deja introduse în pământ, formând un nou zid de siguranţă pentru şosea, care nu este la prima alunecare de acest fel. De această dată însă, intervenţia nu a mai putut fi una provizorie, din cauză că bucata surpată a fost una întinsă, care împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier.

Veşti proaste, imediat după intervenţia de inserare a palplanşelor în pământul instabil, au venit şi de la meteorologi, care au anunţat corect ploi pentru săptămâna de după intervenţie la Lugoj şi în împrejurimi. Dacă ploile vor reveni deasupra locului în care se lucrează, întreaga reabilitare ar putea fi din nou întârziată, spre disperarea şoferilor.

În acest moment, camioanele şi utilajele de mare tonaj nu pot traversa zona decât pe autostrada Lugoj – Balinţ, de pe care urcă pe tronsonul Lugoj – Deva până la Traian Vuia, întreaga distanţă însumând aproape treizeci de kilometri de ocolire.

Pentru cei cu maşini mici, după o intervenţie a utilajelor primăriei, aceştia pot trece de drumul blocat ocolindu-l pe strada Livezilor, care a fost amenajată pentru o traversare mai uşoară a autoturismelor lugojenilor care locuiesc în zona Dealul Viilor sau pentru şoferii aflaţi în tranzit spre Făget.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

CLOSE
CLOSE