Ultima oră

Drum modernizat! Între Hitiaş şi Bacova se circulă pe asfalt

MondialLugojenii care circulă înspre Timișoara au la dispoziție, de săptămâna trecută, încă un drum complet modernizat, alături de cele prin Buziaș, Recaș sau autostrada.

Este vor­ba de cel prin prin Jabăr – Ohaba Forgaci – Drăgoiești – Fi­cătari – Racovița – Hitiaș – Sârbova – Bacova.

Ultima porțiune, cea dintre Hitiaș și Bacova, a fost modernizată în 17 iulie, în prezența pre­șe­dintelui Consiliului Judeean Timiș, Călin Dobra.

Valoarea lucrărilor a fost de peste 8 milioane de lei, bani din care au fost asfaltați 8,5 kilometri de drum.

Fondurile au provenit de la bugetul Consiliului Județean Timiș.

“Suntem la un nou drum ju­de­țean, pe care l-am preluat de la nivelul de drum comunal și care pentru prima oară a văzut asfaltul. Este un drum de 8,5 kilometri și cu o valoare a proiectului 8,5 mili­oa­ne lei cu TVA. Este un drum important pentru că leagă comuna Racovița, loca­litatea Hitiaș de drumul ju­dețean Timișoara-Buziaș, prin Bacova. E un drum care scurtează și accesul spre autostradă”, a declarat Călin Dobra, președinte CJ Timiș.

Odată cu modernizarea drumului județean au fost făcute și căi de acces pentru agricul­torii care au terenuri în zonă.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE