Ultima oră

Două meciuri amicale pentru Vulturii Lugoj în acest sfârşit de săptămână

Echipa de fotbal Vulturii Lugoj va avea în zilele de 30 şi 31 ianuarie două jocuri de pregătire cu adversari total diferiţi ca valoare. Primul amical se va disputa vineri, de la ora 12, la Reşiţa, pe terenul sintetic din Valea Domanului, în compania formaţiei C.S Metalul Reşiţa, ocupanta poziţiei a treia în clasamentul seriei a doua din Divizia B.

După doar o zi, lugojenii vor merge la Racoviţa, pentru a da piept cu echipa gazdă Progresul, care a încheiat turul Campionatului Diviziei D pe poziţia a XI-a.

”Sunt foarte mulţumit de cum au decurs pregătirile până acum. Singurul aspect care ne deranjează este vremea. În meciurile pe care le susţinem urmărim mai mult factorul fizic şi tactic, decât rezultatele. Sunt importante şi acestea, însă într-o mai mică măsură”, declara Cosmin Petruescu, antrenorul formaţiei.

După cele două partide, Vulturii Lugoj vor susţine primul meci pe teren propriu din actuala stagiune de pregătire în data de 4 februarie în compania echipei Flacăra Făget, ocupanta poziţiei a XIV-a în campionatul Diviziei D. Jocul va avea loc pe terenul doi al Stadionului Municipal, de la orele 15,30.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE