Ultima oră

Două medaliate la olimpiade, tratate diferit de Primărie! Cine repară greșeala?

roxanaDacă în cazul performanței obținute la Olimpiada de la Londra, de către sportiva Corina Căprioriu, administrația Lugojului a reacționat foarte bine, anunțând că o va premia pe sportivă cu 50000 de lei și titlul de Cetățean de Onoare, nu la fel a fost tratată performanța altei olimpice.

Roxana Sandu(foto), elevă la Colegiul Iulia Hasdeu a obținut în acest an, în luna iulie, medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Biologie, însă, până acum, Primăria nu a anunțat că o va răsplăti în vreun fel.

Situația este sesizată și de către un cititor al ziarului Redeșteptarea. Sub numele de Adrian2000, cititorul a postat pe site-ul nostru următorul comentariu:

“O felicit din tot sufletul pe Corina pentru această reușită. Dar am și eu o nedumerire. Știți prea bine că lugojeanca Roxana Sandu a obținut anul acesta medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Biologie, și vreau să subliniez că este pentru prima dată când un elev din Lugoj atinge o astfel de performanță la olimpiadele școlare. Din păcate, cei care muncesc folosindu-și intelectul nu sunt la fel de bine răsplătiți, deși sunt convins că efortul lor este unul uriaș. Probabil că ați auzit la știri despre sumele de bani ce le vor primi din partea ministerului elevii cu rezultate la olimpiadele internaționale. Ele sunt infime pe lângă cele primite de sportivi.

De aceea consider că, dacă statul știe să îi răsplăteasca așa de ,,bine”, măcar Primăria Municipiului Lugoj să o recompenseze pe măsură. Domnul primar a ținut să precizeze că sportiva va primi o sumă de bani, dar oare Roxana nu merită și ea același lucru? Mai ales pentru că este un rezultat unic în Lugoj! 

Din nou, vreau să subliniez că nu am nimic împotriva Corinei, sincerele mele felicitări, dar eu consider că și eleva Colegiului ”Iulia Hasdeu” merită o astfel de răsplată”, a scris Adrian.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE