Ultima oră

Două dintre victimele accidentului din Muntenegru sunt din judeţul Timiş

accidentDouă dintre victimele accidentului de autocar din Muntenegru sunt din judeţul Timiş. Deocamdată nu se ştie dacă ele sunt sau nu în viaţă, anunţă Renaşterea.

Mondial

accidentDouă dintre victimele accidentului de autocar din Muntenegru sunt din judeţul Timiş. Deocamdată nu se ştie dacă ele sunt sau nu în viaţă, anunţă Renaşterea.

Cele două aeronave militare care urmează să aducă răniţii români în ţară au plecat spre Muntenegru. La bordul acestora se află 25 de medici şi asistente.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, aflat la Podgoriţa, la spitalul unde au fost duse victimele, a declarat că 29 români sunt internaţi, dintre care şapte, la terapie intensivă. Reprezentanţii spitalului de la Podgoriţa au precizat, la rândul lor, că patru dintre pacienţii de la terapie intensivă respiră cu ajutorul aparatelor şi, deşi au funcţii vitale stabile, sunt încă în pericol.

Pasagerii decedaţi vor fi repatriaţi ulterior, după încheierea formalităţilor, trupurile neînsufleţite urmând să fie transportate de Ministerul de Interne în localităţile de reşedinţă.

18 români au murit şi 29 sunt răniţi în urma accidentului din Muntenegru. Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgoriţa, capitala Muntenegrului. Autocarul cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie.

În memoria celor decedaţi, autorităţtile au decis ca ziua de miercuri să fie declarată zi de doliu naţional în ţara noastra.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE