Ultima oră

FOTO – Două coruri de elevi din Lugoj au concertat în holul Universităţii Europene Drăgan

cor08Universitatea Europeană Drăgan a găzduit joi, 29 martie, un miniconcert de cântece pascale în limbile română, latină şi greacă.

 

cor02

Universitatea Europeană Drăgan a găzduit joi, 29 martie, un miniconcert de cântece pascale în limbile română, latină şi greacă. Două coruri de elevi ale Colegiului Naţional „Coriolan Brediceanu” au prefaţat marea Sărbătoare a Învierii Domnului, acordurile lor răsunând pentru întâia oară la universitatea lugojeană.

Corul pe două voci egale al Colegiului Naţional „Coriolan Brediceanu”, compus din 23 de elevi şi condus de profesoara de religie Alina Bogoevici, a interpretat melodii clasice din repertoriul de Paşti: „Pe Tine te lăudăm”, „O, Doamne!” de Friedrich Silcher, „Luminânda Sfintelor Paşti”, „Hristos anesti!” (în limba greacă) etc.

Grupul vocal „Gaudete!” („Bucuraţi-vă!”) de la acelaşi Colegiu, condus de profesoara de limba latină Daniela Ghinea, a prezentat programul „Hodie Gaudeamus”, cu piese în limba română şi latină: „Gaudeamus Hodie” – canon, de Natalie Sleeth, „Dona Nobis Pacem” – canon, de W.A. Mozart, „Benedictus” – canon, de J. Berthier, „Per Crucem” – canon, de J. Berthier, „In Ressurectione Tua”, „Magnificat” – canon, de J. Berthier şi „Din lanţul morţii” de Franz Schubert. Grupul „Gaudete!” este compus din elevii clasei a XI-a D: Oana Angheloni, Amalia Băran, Oana Cerna, Oana Ciortuz, Viorela Dobra, Poliana Ilinca, Lorena Magheţ, Denis Micu, Carina Oprea, Diana Opriş, Georgiana Rusnac şi Larisa Troe.

„În contextul în care săptămâna viitoare se desfăşoară în ciclul gimnazial şi liceal Săptămâna Şcoala altfel, ne bucurăm că şi în cadrul Universităţii Europene Drăgan s-a ţinut un moment plăcut, în care corurile Colegiului Coriolan Brediceanu ne-au încântat timp de jumătate de oră, cu un concert aparte, înainte de Sărbătorile Pascale”, ne-a declarat lect. univ. dr. Nicolae Adrian Mateia, din cadrul UED.

În perioada următoare, Universitatea Europeană Drăgan va intensifica acţiunile şi parteneriatele care implică şcoli şi licee din municipiul Lugoj, în vederea atragerii elevilor spre mediul universitar din oraşul nostru.

cor08

cor10

cor11

 

cor01

cor04

cor07

cor03

cor06

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE