Ultima oră

Dosar penal pentru un „etnic rrom” care și-a decorat pereții în foiță de aur

Membrii unui clan de rromi din Timișoara se vor alege cu plângere penală după ce au intervenit asupra unei clădiri de patrimoniu fără autorizaţie de construcţie. Pereții interiori ai clădirii sunt decorați în foiță de aur.

Mondial

În prima jumătate a acestui an, poliţiştii locali din Timişoara au efectuat mai multe controale pentru a vedea modul în care proprietarii de clădiri istorice respectă legea privind protecţia patrimoniului. În urma verificărilor, oamenii legii au aplicat aproape 40 de amenzi, au emis peste 400 de somaţii şi au formulat nouă plângeri penale.

Printre cei care se vor alege cu plângere penală se află şi o familie de rromi de pe strada Cuvin. În timp ce faţada clădirii este lăsată în paragină, în interior s-au făcut amenajări interioare „specifice”. Mai concret, pereţii au fost decoraţi cu foiţă de aur. Problema este, însă, că în cadrul lucrărilor au fost distruşi mai mulţi pereţi de susţinere. „Este proprietar un etnic rrom plecat la lucru în străinătate. În acest timp în apartament s-a lucrat din greu. S-au făcut lucrări de mare tehnicitate, puse în valoare cu foiţă de aur, dar între timp au dispărut nişte ziduri de susţinere”, a explicat viceprimarul Traian Stoia, în stilu-i caracteristic. Stoia a mai precizat că în perioada următoare va fi formulată plângerea penală împotriva „etnicului rrom”.

Chiar dacă infracţiunea de care sunt suspectaţi rromii pare o nimica toată, legea privind protecţia patrimoniului este foarte clară. De altfel, Vladimir Cârpaci, unul din cei mai cunoscuţi baştani din Timişoara a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că a făcut praf o clădire istorică fără a avea autorizaţie sau fără a respecta autorizaţiile obţinute.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE