Ultima oră

Doi prieteni! Magia unei apariții scenice

Casta marilor dirijori ai lumii este un club exclusivist de rivalități și orgolii inflamate, adesea impenetrabil precum o cazemată inexpugnabilă.

O confirmă în confesiunile sale, printre alții, și Ion Marin, reputatul dirijor român de simfonie și operă, care alături de Cristian Badea și Camil Marinescu au fost printre puținii remarcați și ”lăsați” să conducă orchestre importante ale lumii.

La fel ca regretata pianistă Mihaela Ursuleasa, stinsă din viață la doar 33 de ani, și Ion Marin a avut un protector la începuturile sale, după rămânerea în Occident.

Acest om și artist excepțional se numea Claudio Abbaddo, un profesionist desăvârșit al baghetei, dar și o făptură generoasă. Adevăratele prietenii din lumea muzicală din sferele eterate ale Artei sunt puține (operează prioritar interesele conjuncturale) dar cu cât mai rare, cu atât mai prețioase, demne de semnalat și admirat. Iată, de pildă, în acest an, la Tokyo, cu prilejul aniversării a 30 de ani ai sălii de concerte Suntary Akasaka, Filarmonica din Viena a fost invitată într-un turneu, susținând un concert cu totul excepțional (soliști, violonista Anne Sophie Mutter și soprana Chen Reiss), având doi dirijori fenomenali, octogenari, dar plini de energie și pasiune neostoită față de muzică: indianul Zubin Mehta și niponul Seiji Ozawa, în fapt cetățeni ai lumii. Și-au împărțit ”frățește” programul evenimentului (Mozart, Schubert, Takemitsu, Debussy și Johann Strauss – fiul). Finalul serii (bravo pentru TVR 2 care a avut inspirația să difuzeze acest concert într-o după amiază de Ajun de Crăciun) a reprezentat fără cuvinte dar doar din colaje de limbaje gestuale, nonverbale, dar năucitor de expresive, chintesența unei prietenii și admirații reciproce fără rest, care durează de ani de zile.

Ghiduși și sprințari, în ciuda vârstei, Zubin Mehta și Seiji Ozawa au dirijat împreună (!) pe podium admirabila polcă rapidă ”Tunete și fulgere”. Instrumentiștii erau încântați, publicul în delir!

O admirabilă comuniune de gânduri și sentimente, un foc de artificii și o ploaie de confetti au desăvârșit festiv momentul. Chipurile celor doi, fericiți că încă mai pot dirija, Ozawa chiar fără baghetă, au încântat enorma familie a melomanilor de pretutindeni. Merită,amintit acest moment, cel puțin ca exemplu perfect de consonanță afectivă între două genii ale artei dirijorale și doi oameni minunați.

Apropo de mari soliști … La Gala premiilor Operelor Naționale (București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Chișinău; Timișoara se derobează sistematic, probabil maestrul Corneliu Murgu se plictisește rapid și, ca să fim sinceri până la capăt, ar și avea de ce: patru ore cu vreo trei pauze, cu înmânări și preluări de mape purpurii și statuete aurii, toate în jurul unui număr extrem de limitat de spectacole aflate în competiție) desfășurată în Capitală, după trei ediții ieșene organizate de către managerul general interimar Beatrice Rancea, bătăioasă foc, care s-a împrietenit iute și cu doamna primar general Gabriela Firea pentru a obține finanțare, așadar la sărbătorirea națională a artei lirice, la care soprana Nelly Miricioiu a primit Marele Premiu după un laudatio al Principelui Radu al României, am avut parte de un invitat special care speram să susțină consistent partea artistică: tenorul Roberto Alagna, care a impresionat culisele și foaierele prin româna sa vorbită curgător, cu un farmec aparte. Să faci un asemenea drum pentru a cânta doar 15 minute este o bizarerie tipic românească. De câte ori nu a fost în România alături de Angela Gheorghiu, celebra sa fostă soție și nu s-a legat un spectacol împreună pe scena Operei Naționale din București! Managementul instituției trebuia să depună diligențe excepționale pentru a-i putea asculta pe cei doi, de pildă, acum zece ani, când erau în plină glorie artistică.

Roberto Alagna ca anexă la niște decernări plictisitoare de premii, iată o alegere nu tocmai inspirată! La 55 de ani, vocea îi sună minunat, un vibratto aproape insesizabil, pianissime de mare clasă, pasiune și dăruire totală.

Fiind o seară mai relaxată, programul putea include chiar creații mai lejere, imprimate pe excepționalele discuri ”Alagna chante Luis Marciano” (operete de Francis Lopez) sau ”Il Siciliano”.

Publicul ar fi fost negreșit încântat. Ne-a surprins că aplauzele pentru ilustrul tenor au fost cu o intensitate mai redusă decât cele acordate generos unei dansatoare spaniole de top, care a interpretat în stil flamenco ”Asturias” de Albeniz. Pentru prima sa evoluție pe scena Operei Naționale din București (transmisă în direct de TVR1), tenorul star Roberto Alagna merita o atenție aparte și rezervarea de timp pentru un program mult mai generos. Prea multe premii, mult prea puțină muzică. La fel a fost în anii trecuți și la Iași. O schimbare de optică și abordare ar mai mult decât binevenită în 2017!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE