Concursul de matematică aplicată ”Adolf Haimovici” reprezintă echivalentul Olimpiadei de matematică pentru elevii încadrați în învământul profesional și tehnic.
La competiție, doi dintre elevii Liceului Tehnologic ”Valeriu Braniște” au reușit să obțină rezultate foarte bune.
Valentin Crista, din clasa a XI-a, coordonat de prof. Daniel Ianculescu, a obținut premiul I pe județ, profil Tehnic. Pe podium a urcat și Ana-Maria Mașniță, din clasa XI-a, coordonată de prof. Gheorghe Ban, ea clasându-se pe locul al III-lea, profil Servicii.
”Să nu uităm, Valentin Crista este elev care a finalizat învățământul profesional și care s-a înscris în clasa a XI-a la liceu zi. Așadar, dacă dorești să reușești, reușești. Ana Maria are norocul să aibă același profesor ca și fratele ei, respectiv să aibă în casă un frate iubitor de matematică”, precizează prof. Cosmin Gheorghe, directorul liceului.
Nu este prima dată când cei doi liceeni participă la concursuri importante, având drept obiectiv depășirea propriilor limite, prin obținerea unor rezultate și mai bune decât în anii precedenți.