Ultima oră

Doi braconieri pe fugă, unul mort, iar mașina lor pe mâna polițiștilor lugojeni

Noapte cu ghinion pentru trei braconieri, din Fârliug, județul Caraș-Severin, care au plecat la vânat pe un fond de vânătoare de pe raza localității Visag.

Aceștia au fost surprinși de un paznic de noapte care a pornit în urmărirea lor cu mașina, însă după câteva sute de metri cele două mașini s-au ciocnit. În timp ce urmăritorul suna după ajutoare, braconierii au încercat să fugă cu autoturismul, dar terenul denivelat le-a venit de hac, iar Jeep-ul în care se aflau s-a răsturnat.

Din primelor informații, una dintre puști s-ar fi descărcat în momentul răsturnării jeep-ului, rănind mortal pe unul dintre braconieri, pe nume Ionuț Mădescu, 31 de ani, care deși deține autorizație de vânător, nu avea eliberată arma de către IPJ Caraș-Severin.

Doi dintre ei au reuşit să dispară în noapte, în timp ce trupul lui Ionuț Mădescu a fost găsit de către paznic la câțiva metri de mașina răsturnată.

Mașina distrusă a fost adusă la Poliția Lugoj, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a determina cu exactitate ce s-a întâmplat.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE