Ultima oră

DNA despre comisarul Ciurescu de la Lugoj: „Îi este străină noţiunea de onoare, specifică ofiţerilor. Este animat doar de interesele sale meschine de îmbogăţire”

Motivarea deciziei de arestare a comisarului de la Poliția Lugoj, Marinică Valentin Ciurescu, scoate la iveală modul în care procurorii DNA și-au formulat acuzațiile în acest dosar. Din documentul amintit se poate vedea cum procurorii DNA pun degetul pe o rană deschisă din Poliția Română. Astfel, procurorii DNA arată că Marnică Ciurescu a „vândut” principiul de bază al activității sale: respectarea legii.

Potrivit documentului intrat în posesia Redeșteptarea, procurorii dețin probe audio-video din care reiese clar activitatea infracțională a comisarului Ciurescu, care și-a recunoscut de altfel, acuzațiile. „Acest aspect rezultă fără echivoc din angajamentul repetat al inculpatului în a conduce cercetările de aşa manieră încât să devină imposibilă posibilitatea eventuală a tragerii la răspundere penală a martorului denunţător, ceea ce demonstrează stăruinţa şi consecvenţa sa infracţională, dorinţa sa fermă de a perpetua această modalitate ilicită de îmbogăţire prin deturnarea urmăririi penale de la scopul său natural, de la obiectivul pe care legea procesual penală i l-a stabilit, anume acela de aflare a adevărului”, se arată în documentul care face referire la acuzațiile DNA.

Procurorii au mai arătat că Marinică Ciurescu „a dovedit disponibilitate în negocierea prerogativelor sale şi ale procurorului de caz, arătând în numeroase ocazii că nu înţelege să procedeze decât ilegal, că îi este indiferent faptul că rolul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș este cel de exponent al politicii statului de prevenire şi combatere a infracţionalităţii”.

„Prin demersurile sale de racolare a unor potenţiali „clienţi” de la care să obţină importante sume de bani, inculpatul CMV a dovedit că-i este străină noţiunea de onoare, specifică corpului ofiţerilor, că este animat doar de interesele sale meschine de îmbogăţire, profitând de prestanţa poziţiilor ocupate de-a lungul vremii”, se mai arată în documentul amintit.

Din dosarul în care este arestat Ciurescu mai reiese că în discuțiile cu denunțătorul de la care a luat mită, comisarul a făcut afirmații din care rezulta că atât procurorul cu care lucra cât și un judecător de la Judecătoria Lugoj sunt corupți, fapt ce nu a fost confirmat de ancheta DNA. „Din examinarea probelor administrate în cauză se poate lesne constata cum inculpatul folosea ingenioase metode pentru a-l convinge pe denunţător cu privire la poziţia privilegiată pe care o are în raport cu magistratul procuror care efectua supravegherea urmăririi penale în cauză, dar şi pentru a asigura conspirativitatea, caracterul ocult al înţelegerilor pe care le propunea martorului. Neluarea măsurii preventive faţă de inculpat ar constitui un puternic semnal negativ din partea organelor judiciare către comunitatea locală, o încurajare şi o legitimare a unor astfel de practici, de natură să creeze impresia că astfel de atitudini levantine sunt fireşti şi să ducă la generalizarea unei astfel de conduite. De asemenea, în lipsa luării unor măsuri ferme, societatea ar percepe o slăbiciune a autorităţilor ori o abandonare a acţiunilor de reprimare a faptelor de corupţie”, se mai arată în acuzațiile procurorilor DNA.

 

În fine, procurorii au arătat că Marinică Ciurescu trebuie arestat pentru a le fi dat exemplu cetățenilor cărora le trece prin cap să negocieze cu ofițeri din Poliție rezolvarea unor dosare. „Câtă vreme ştiu că există posibilitatea soluţionării cauzelor penale prin „negocieri” ilicite purtate chiar cu ofiţeri superiori din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, care împreună cu acoliţi ai lor şi-ar putea pune autoritatea instituţiilor în care lucrează în slujba propriilor interese, cetăţenii vor fi încurajaţi să nesocotească legislaţia şi să îi perceapă pe toţi ceilalţi angajaţi ai poliţiei ca uzurpatori ai calităţii de reprezentanţi ai unor instituţii de forţă, ce au ocupat nelegitim posturile în care funcţionează, cu riscuri incalculabile cu privire la menţinerea ordinii şi liniştii publice”, se arată în documentul intrat în posesia Redeșteptarea.

Citește în ediția tipărită a ziarului Redeșteptarea, care apare joi la chioșcuri, care au fost motivele pentru care judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE