O subită inspirație i-a determinat pe diriguitorii TVR să programeze pe neașteptate, într-o sâmbătă, ca omagiu față de Artiștii care s-au mutat într-o stea și care au înnobilat poate cea mai înduioșătoare comedie lirică din patrimoniul național: ”Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa, o pledoarie sinceră și discretă despre valorile Prieteniei, transgresând orice fel de bariere etnice și culturale. Tradusă în limbi de circulație internațională (dar cu har, dăruire și intuiție a echivalentului lingvistic adecvat), această ”prăfuită și desuetă comedioară provincială” (în opinia unor mărginiți) ar topi inimile de gheață ale celor mai înverșunați dușmani, le-ar detecta și resuscita grăuntele de latentă umanitate. Odată cu plecarea lui Marius Moraru, antologica montare a Naționalului bucureștean rămâne doar o luminoasă amintire.
Valentin Uritescu (Ilie), suferind și însingurat, s-a refugiat în scrierea de memorii mustind de autenticitate. Pe Silvia Năstase (Baba Safta) o mai zăream cândva numai în reclame TV. Mihai Călin (Ionel), tătic asumat, joacă teatru, face puțin film, dar nu are vizibilitatea unor Vasluianu, Bucur, Boguță sau Papadopol. Doar Monica Davidescu (Ana) se zbate mult pentru piese și roluri, joacă în spații neconvenționale (multiplexuri) și încearcă să se apropie de anii când era omniprezentă la național, cu cinci șase partituri.
Tot TVR 1 ne-a dăruit reluarea unui interviu cu Marin Moraru, la ”Profesioniștii” (realizat în 2011). Trist și abătut, cu un surâs amar toată emisiunea, a zâmbit doar de dragul amfitrioanei, care l-a și făcut să râdă, o singură dată. O scenă tulburătoare: reamintirea celor doi ani de repetiție pentru ”Furtuna” (Esrig regizor, în distribuție: Silvia Popovici, Marinuș, Gigi Dinică) și brutala interdicție a spectacolului. Marin Moraru lăcrimează și i se face dor de ceea ce ar fi putut să fie, deplânge ștergerea din Arhiva TVR a ”Nepotului lui Rameau”, a secvențelor sale cu Tomiță Caragiu (Caragiale, Dumitru Solomon). În loc de concluzii, un epilog eminescian: ”Totuși este trist în lume”.
De curând, un post de nișă TV specializat în transmiterea de filme mai vechi ori mai nou (cred că ”Paramount”) a redifuzat ceea ce părea o banală comedie cu adolescenți, ”Candidata” (titlul original – ”Election”), cu Matthew Broderick (pentru cititoarele fane ale serialului ”Sex in the City”, soțul actriței Sarah Jessica Parker) și Reese Witherspoon (înainte de block busterele ”Blonda de la Drept”1 și 2 ori ”Walk the line”, pentru care avea să ia și Oscarul de interpretare). Așadar, un orășel de provincie tihnit și așezat, un liceu/colegiu mărișor, adolescenți obișnuiți, un director preocupat de activități și rezultate etc.
Ce poate fi mai banal? Ei bine, în lumea asta pașnic – conformistă își face prezența ”demonul” ambiției, setea de notorietate. O elevă dinamică, energică, bună la carte, vrea mai mult. Motivată de pretextul activismului comunitar care dă bine în CV și te ajută să fii admis la o universitate de top, acaparează practic întreaga viață extrașcolară a colegilor săi de generație. Are inițiative (prea multe!) și conform principiului ”mai binele este dușmanul binelui” prezidează comisii, propune proiecte, realizează ”discreționar” albumul școlii, are un coleg fotograf care o pune mereu în evidență în poze, galvanizează asistența la ședințe prin discursuri ”mobilizatoare”.
Puțin iritat de faptul că eleva sa candidează de una singură la funcția de președinte al Consiliului Elevilor (alți posibili candidați s-au retras, din comoditate ori știind că au de-a face cu o competitoare prea determinată), dascălul de cultură civică, temperatul domn McAllister (soție, casă modestă, automobil desuet, jogging matinal, corectat de teze, rutină zilnică), caută și găsește un contracandidat. De aici încolo povestită, narațiunea filmică își pierde din impact. Se fac greșeli minore sau mai mari, de-o parte și de alta. Cert este că bietul dascăl (încă tânăr și cu potențial), iese complet șifonat din toată afacerea.
Cu toate pledoariile sale etice, va fi strivit de apologia euforică a succesului cu orice preț ori risc, derivat din faimoasa sintagmă ”învingătorul ia totul”. Domnișoara obține tot ce dorește și după câțiva ani devine, în Capitală, jurist asistent care se plimbă cu limuzine de superlux.
Alungat de acasă,după o tentativă stupidă de adulter ratat, McAllister ajunge să locuiască la demisol în 10 metri pătrați, recalificându-se în tour guide de muzee la Washington pentru puștanii de școală primară, iluzionându-se că postura sa este oricând preferabilă celei în care te robești pe viață succesului și faimei. Morala fabulei este mult mai subtilă. Nu întotdeauna sunt de ajuns bunele intenții.