Ultima oră

Distracţii de vacanţă! Doar două tabere mai sunt funcţionale în Timiş

Timişul mai are doar două tabere pentru copii, din cele şase câte existau în urmă cu circa 15 ani.

Este vorba de Poieni Strâmbu şi Chevereşu Mare, pentru că Poieni Sat, Nădrag, Bobda şi Herneacova au fost închise nemaigăsindu-şi utilitatea în acest domeniu.

Cele două rămase, funcţionează însă bine şi până în prezent, în prima perioadă a verii, au un grad de ocupabilitate de 75%.

“Solicitări sunt din mai multe judeţe, nu doar din Timiş. Avem copii care vin chiar şi din Vâlcea. Pe vară putem organiza în jur de opt serii şi până acum avem ocupate şase”, declara Adrian Tal, director al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Timiş.

O serie ţine cinci zile, iar costul de cazare pentru un elev se ridică la 66 lei pe zi, aici fiind incluse şi cele trei mese.

“Copiii beneficiază de toate condiţiile, dar ne limităm pe serii de cinci zile, pentru că între ele trebuie o pauză de două zile în care se igienizează cabanele”, mai spunea Adrian Tal.

Tabăra de la Poieni Strâmbu, aflată la aproape 80 de kilometri de Lugoj, are 54 de locuri, iar cea de la Chevereşu Mare este la 45 de kilometri municipiul de pe Timiş şi are 53 de locuri de cazare.

Copiii care nu mai găsesc locuri în taberele şcolare mai au la dispoziţie şi cele două cabane ale Direcţiei Silvice Timiş. Una dintre ele este “Cheia”, aflată la niciun kilometru de cea de la Poieni Strâmbu.

Cealaltă se află pe malul lacului Surduc, la ieşirea din Fârdea către Mâtnicu Mic.

Cabanele dispun de toate dotările, însă cei care vin trebuie să – şi pregătească singuri hrana.

“Cheia” dispune de şapte camere cu câte două locuri şi se poate închiria cu 840 de lei/zi.

Cabana Fârdea are şase camere cu două locuri şi una cu un loc, preţul fiind de 800 lei/zi.

Amândouă au bucătării proprii, săli de mese şi grupuri sanitare în fiecare cameră.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE