Ultima oră

Directorul din Lugoj care a scris o carte porno pe care a dedicat-o elevilor săi a fost suspendat din funcţie

suciuHoraţiu Suciu, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu” din Lugoj, a fost suspendat din funcţie. Decizia a fost luată în urma scandalului provocat de lansarea unei cărţi a acestuia care conţine pasaje pornografice, fiind posibilă chiar excluderea din învăţământ a cadrului didactic.

„În ceea ce mă priveşte, ca inspector general, l-am suspendat din funcţie pe toată perioada pe care o mai are din mandat. În zilele următoare, se va întruni un consiliu pedagogic şi o comisie de cercetare disciplinară care vor analiza faptele şi vor lua măsuri”, ne-a declarat Cornel Petroman, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Timiş.

Horaţiu Suciu este profesor de istorie şi director adjunct al Colegiului Hasdeu. Anul trecut, în toamnă, profesorul a lansat cartea „Nefinisate opere postume”, carte care conţine pasaje pornografice şi pe care profesorul a dedicat-o elevilor săi.

Citeşte şi INTERZIS MINORILOR! Directorul unui liceu din Lugoj a scris o carte pornografică pe care a dedicat-o elevilor săi .

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE