Ultima oră

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş angajează asistenţi maternali profesionişti

În zona Lugoj-Făget sunt aproape 150 de asistenţi maternali care se ocupă de aproximativ 300 de copii, peste 60 dintre aceştia fiind cu handicap

Persoanele din judeţul Timiş care doresc să devină asistenţi maternali sunt aşteptate să se înscrie la un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Cererile se depun la Registratura de la sediul DGASPC Timiş, Piaţa Regina Maria, nr. 3, Timişoara sau la sediul din Lugoj, str. Făgetului, nr. 158, până în data de 13 februarie şi trebuie să cuprindă un curriculum vitae al solicitantului, precum şi motivele pentru care doreşte să devină asistent maternal profesionist.

„În urma depunerii cererii, angajaţii din cadrul DGASPC Timiş vor face o evaluare socială a persoanei solicitante, adică vizite la domiciliu, discuţii cu membrii familiei, vecini, prieteni, precum şi o evaluare psihologică. De abia după ce vor fi terminate aceste proceduri, persoanele care au fost acceptate vor urma cursul de formare profesională pentru a obţine atestatul de asistent maternal profesionist fără de care nu ar putea fi angajate. Cursul are o durată de minimum 60 de ore, este gratuit şi este organizat la sediul DGASPC Timiş”, a declarat Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiş.


Cei care doresc să urmeze cursul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să prezinte garanţii morale şi materiale pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor ce le revin referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi vor primi în plasament; să aibă în folosinţă o locuinţă care să acopere necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv pe cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament; să aibă vârsta cuprinsă între 25 şi 50 de ani; să aibă domiciliul în Timişoara, Buziaş, Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Deta, Ciacova sau Făget; să aibă studii medii absolvite cu diplomă de Bacalaureat sau şcoală profesională.

„Conform legii, nu vor putea deveni asistenţi maternali profesionişti persoanele care au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, sau al căror copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, suferă de boli cronice transmisibile şi boli psihice”, a mai adăugat Smaranda Marcu.

Mai multe informaţii privind organizarea acestui curs, precum şi formularele de înscriere, pot fi obţinute la Serviciile Management de Caz Zona I ŞI Zona II din cadrul DGASPC – telefon 0256/490281, 0256/494030, interioare 111 şi 180, respectiv pentru zona Lugoj – 0256/336788.

În prezent, potrivit celor de la DGASPC Timiş, există 600 de asistenţi maternali în judeţ, care îngrijesc 1.100 copii, peste 200 dintre aceştia fiind cu handicap. În zona Lugoj-Făget sunt aproape 150 de asistenţi maternali care se ocupă de aproximativ 300 de copii, peste 60 dintre aceştia fiind cu handicap.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş angajează asistenţi maternali profesionişti

  1. sincer,eu nu sunt de acord sa se mai dea copii in crestere si in adoptie si mai bine vreau sa-i creasca statul roman pe acesti copii decit sa mai creasc diversi persoane rauvoitoare pe acesti copii pentru ca eu stiu multe persoane care au luat copii in crestere si in adoptie si se comporta urit cu ei,ai bate,ai maltrateaza si abuzeaza sexual de bietii copii. eu as fi mai bine de parere ca sa se termine cu adoptiile si cu cresterea copiilor pentru bani pentru ca statul roman pierde multi bani. va multumesc pt intelegere. o zi buna.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE