Ultima oră

Deputatul Sorin Stragea, la bilanţ: „Dragnea mi-a promis că vor veni banii pentru reabilitarea termică”

strageaDeputatul Sorin Stragea şi-a prezentat marţi bilanţul la încheierea sesiunii parlamentare. Lugojeanul, care face parte din Comisia juridică, de disciplină şi imunitate, a fost prezent la aproape toate şedinţele de comisii şi la toate întrunirile din plenul Parlamentului. Pentru seriozitatea de care a dat dovadă, dar şi pentru numeroasele iniţiative, Sorin Stragea a fost ales vicelider al grupului PSD pe regiunea Banat.

Mondial

În primele şase luni ale anului, deputatul a primit în audienţă peste 200 de persoane, la Cabinetul Parlamentar din Lugoj. ”Oamenii au venit în special cu necazuri de natură judiciară şi chiar le-am acordat gratuit consultanţă pe acest domeniu. Au fost mulţi şi cu probleme legate de titlurile de proprietate sau de administraţie publică locală. Deşi au fost lucruri care nu ţineau de activitatea mea din Parlament, am încercat să-i ajut. Au venit şi persoane care nu sunt în colegiul meu şi dau exemplu Victor Vlad Delamarina, pe care de asemenea, i-am sprijinit cât am putut”, spune Sorin Stragea.

Nu în ultimul rând, parlamentarul a atins şi problema revizuirii Constituţiei, chestiune în care este implicat direct şi în care are numeroase contribuţii, dar şi a atragerii de fonduri pentru municipiu şi zona arondată, în special pentru reabilitarea termică a blocurilor şi bisericile care trebuie restaurate sau reabilitate.

”Au fost numeroase drumuri la ministere, în special la domnul Dragnea, care mi-a promis că după rectificarea de buget vor veni bani pentru Lugoj la capitolul reabilitări termice. Apoi, de la Ministerul Cultelor am speranţa că vor ajunge fonduri pentru bisericile cu probleme. Nu ştiu care sunt sumele, pentru că şi bugetul e mic, dar sunt bani promişi şi cred că se vor ţine de cuvânt”, mai spunea deputatul.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE