Ultima oră

Depuneri de coroane, marș omagial și premieri de Ziua Lugojului

MondialManifestările dedicate Zilei Lugojului vor fi marcate astăzi printr-o serie evenimente.

Administrația locală va comemora această zi printr-o ședința solemnă a Consiliului Local al Municipiului Lugoj la Cinematograful “Bela Lugosi”.

De la ora 11 revoluționarii lugojeni se vor reîntâlni, ca în fiecare an la Ceasul Electric, locul de unde au pornit revolta în Decembrie 1989.

Va fi restabilit traseul pe care s-a deplasat coloana de revoluționari în seara zilei de 20 Decembrie 1989, între Ceasul electric, piața J.C. Drăgan, Primăria Lugoj și Unitatea militară de artilerie.

Vor avea loc depuneri de coroane la crucea din Piața Victoriei, troița de pe strada Timișoarei, Monumentul Revoluției de pe strada Timișoarei, cimitirul ortodox și cimitirul catolic.

De la ora 16 în sala de ședințe a Consiliului Loca Lugoj vor fi premiați cei mai buni sportivi ai municipiului din acest an, iar de la ora 17 va avea loc retragerea cu torțe de la Universitatea Europeană “Drăgan” pe traseul Primărie, Podul de Fier, Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu”.

Alaiul colindătorilor cu un spectacol stradal de obiceiuri de Crăciun va fi susținut de Ansamblul folcloric “Lugojana”, de la ora 17.15. 

Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” va găzdui de la ora 18 un concert de colinde al Corului “Ion Vidu”.

Manifestările se vor încheia cu un dineu, la ora 19, în onoarea revoluționarilor lugojeni.   

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE