Ultima oră

Denis Berciu, al treilea titlu de vicecampion național la box

MondialBoxerul Denis Berciu (19 ani), legitimat la Clubul Sportiv Municipal Lugoj, a cucerit al treilea titlu de vicecampion național din carieră.

Performanța a fost obținută în cadrul întrecerii la nivelul de vârstă U22 (sub 22 de ani), ce s-a desfășurat în 26-27 februarie, la Târgu-Jiu.

Sportivul pregătit de antrenorul Ștefan Gomoescu a fost favoritul finalei în care l-a întâlnit pe medaliatul european și mondial și component al lotului național, Albert Biro, din Bacău.

Rezultatul întâlnirii a fost decis după ce lui Denis Berciu i s-a deschis arcada și a fost nevoit să cedeze medalia de aur.

“În primul meci a câștigat prin superioritate, în prima repriză, în fața unui adversar din Timișoara, iar în al doilea l-a învins în a doua repriză, înainte de limită, pe Ovidiu Firoiu de la Steaua București. În finală consider că sportivul de la Bacău, care are o valoare incontestabilă, a avut totuși noroc. Berciu a condus bine partida și a fost peste adversar, dacă nu avea problema de la arcadă cu siguranță ar fi fost învingător. Până la urmă rezultatul este unul foarte bun, având în vedere valoarea adversarilor”, a explicat Ștefan Gomoescu.

Competiția a reunit în ring peste 70 de boxeri, între 18 și 22 de ani.     

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Denis Berciu, al treilea titlu de vicecampion național la box

  1. buna ziua…domnule Gomoescu(fane) esti un delicvent traficant..asta mai lipsea sa te vad om de sport al orasului sa te mai si premieze primaria daca se poate:)))))

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE