Ultima oră

Demolarea pieței mici a oraşului, “aşteptată” pentru luna mai

MondialProiectul de demolare a celei de-a doua pieţe a Lu­go­jului, situată în cartierul Micro 4, va fi inclusă pe a­genda de lucru a au­to­ri­tă­ţi­lor locale, din luna ur­mă­toa­re.

Startul lucrărilor a fost amânat mai mult de şap­te luni de zile, din cauza în­târzierilor aprobării avi­zu­lui de mediu.

În luna mai, documentul va fi eliberat şi va permite autorităţilor să treacă la demolări.

“După ob­ţinerea avizului de mediu mai este nevoie doar de eli­b­­erarea autorizaţiei ne­ce­sa­re demolării, apoi lucrările pot începe”, a transmis Pri­măria Lugoj.

Semne de în­tre­bare rămân doar la două spa­ţii din incinta fostelor hale de vânzare, acoperite, a căror situaţie este încă în lucru în instanţe, dosarele fiind în diferite faze de fi­nalizare şi care nu pot fi da­te jos până la o sentinţă fi­na­lă.

Lucrările de rea­me­na­jare a zonei pe care este am­plasată piaţa mică, sunt aş­tep­tate de ani de zile de lo­cui­torii din Micro 4, în vara anului trecut fiind or­ga­ni­za­tă şi o dezbatere publică în acest sens.

Autorităţile lo­ca­le au promis că în locul pie­ţei se va amenaja un parc, un loc de joacă pentru copii şi parcări.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE