Ultima oră

Delegații făgețeni la Marea Unire, propuşi Cetățeni de Onoare

MondialTrei dintre delegații de vază ai Făgetului la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de acum o sută de ani vor fi propuși pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare – post mortem.

Propunerile aparțin prof. dr. Dumitru Tomoni, re­pu­tat istoric și vor fi înaintate executivului în ședința consiliului orășenesc Făget de astăzi.

”Cu celebrul tren de Lugoj au plecat în 1918 spre Alba Iulia câteva mari personalități ale Făgetului, care și-au legat ulterior numele și cariera de orașul nostru. Este vorba despre protopopul Sebastian Olariu, poetul și avocatul George Gârda și senatorul Victor Feneșiu. Sunt personalități de prim rang ale urbei noastre și care merită aprecierea și recunoașterea urmașilor acum, în anul Centenarului Marii Uniri”, a declarat prof. dr. Dumitru Tomoni pentru ”Redeșteptarea”.

Delegația Făgetului la marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 a fost compusă din nouă membri, dar mulți dintre ceilalți componenți, precum învăță­to­rul Dănilă Ilicescu, nu au ră­mas la Făget după aceea, decât o perioadă scurtă, sau nu au avut realizările celor pro­puși.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE