Ultima oră

Delegație lugojeană în Franța! Marchează un sfert de veac de la înfrățirea cu orașul Orleans

Mondial

O delegaţie din partea municipiului Lugoj se află de astăzi, 6 mai, și până joi, în 9 mai, la Orléans, în Franţa, oraş înfrăţit cu municipiul Lugoj, pentru a marca aniversarea a 25 de ani de parteneriat între cele două oraşe.

Delegaţia este condusă de prof. ing. Francisc Boldea, primarul Municipiului Lugoj, care este însoţit de Liviu Savescu, șef Birou Management Proiecte și Programe și Aurel Jurubiță, inspector în cadrul Biroului Management Proiecte și Programe.

Pentru cele două oraşe ziua de 7 mai are o semnificaţie deosebită.

La data de 7 mai 1994, la Orléans s-a semnat protocolul de parteneriat dintre ele, acest eveniment constituind primul pas în relaţia care s-a desfăşurat pe parcursul unui sfert de veac.

Dacă în primii ani ai relaţiei de înfrăţire activităţile s-au desfăşurat cu preponderenţă pe plan social şi s-au materializat prin ajutoarele primite de şcolile din Lugoj, treptat a crescut ponderea relaţiilor bilaterale pe plan cultural, lingvistic şi educaţional.

O contribuţie hotărâtoare la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor bilaterale a avut-o Asociaţia de Prietenie ”Orléans – Lugoj”, ai cărei membri au depus numeroase eforturi pentru a ajuta municipiul nostru.

Pe parcursul zilei de 7 mai se vor desfăşura activităţi dedicate aniversării a 25 de ani de parteneriat.

Va avea loc primirea oficială a delegaţiei lugojene, în timpul căreia primarul Olivier Carre şi primarul prof. ing. Francisc Boldea vor discuta relația dintre cele două orașe.

Delegaţia lugojeană ia parte şi la festivităţile prilejuite de cel mai important eveniment din viaţa oraşului francez: ”Sărbătoarea Jeanne d’Arc” – 2019.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE