Noua rețea de alimentare cu apă a Lugojului, aproape finalizată, după un deceniu de la startul investiției, nu va aduce o schimbare semnificativă a calității apei livrate la robinete.
Apa potabilă va fi livrată în continuare și în următorii ani tot pe vechile conducte ruginite și vechi de jumătate de secol, pentru majoritatea lugojenilor.
Rețeaua modernă, din material PVC, cu care se laudă administrația locală, a intrat în circuitul de alimentare cu apă doar parțial, pe câteva străzi din oraș, unde s-au introdus și branșamentele.
Fără aceste instalații, nu se poate livra apă către consumatorii din municipiu, iar cei aproape 90 de km de țeavă nouă de apă, amplasați în oraș, sunt inutili.
Lucru constatat și de câțiva dintre consilierii locali, care au semnalat că anul acesta Primăria nu a alocat fonduri pentru noi loturi de branșamente, fiind prevăzută finanțarea doar pentru cele 650 de branșamente licitate anul trecut.
“Pentru branșamente noi nu s-au alocat bani, sunt prevăzute sume doar pentru cele 650 de anul trecut. Am propus suplimentarea cu 4.000.000 de lei pentru noi loturi, prin diminuarea cu aceeași sumă de la construcția podului rutier peste râul Timiș”, a precizat consilierul local Bogdan Blidariu.
Aleșii locali cred că în ritmul acesta tot orașul se va branșa în zece ani, dar argumentele nu au fost suficiente pentru a convinge majoritatea PSD – ALDE să suplimenteze fondurile pentru lucrări.
Lugojul ar avea nevoie de peste 6.000 de branșamente la case și aproximativ 600 în cartierele de blocuri.
Până în prezent s-a reușit branșarea la noua rețea a mai puțin de 20% din oraș.
Primesc apă pe conductele noi lugojenii de pe străzile Mărășești, Mărăști, Rarău, de la casele din cartierul Cotu-Mic și din Micro V.