Ultima oră

DECIZIE ȘOC ! Paul Bogdan și-a dat demisia de la șefia Clubului Sportiv Municipal Lugoj

bogdanAntrenorul echipei de volei CSM Lugoj, a decis marți, 4 martie, să demisioneze din funcția de director al Clubului Sportiv Municipal. Acesta și-a prezentat deja demisia administrației locale, iar din 1 aprilie postul de director al CSM-ului va rămâne vacant.

bogdan

“Ieri mi-am înaintat cererea de reziliere a contractului cu data de 1 aprilie, iar despre motivele pentru care am decis să renunț la această funcție o să discut săptămâna viitoare. Deocamdată am un meci important la care trebuie să mă concentrez și în momentul de față e foarte important ca sâmbătă să câștigăm”, a declarat pentru Redeșteptarea, Paul Bogdan, antrenorul echipei de volei.

Decizia, lui Paul Bogdan de a demisiona vine după ce Primăria Municipiului Lugoj a avut ședința de buget în care a alocat pentru cele patru șecții ale Clubul Sportiv Municipal (volei, lupte, șah și gimnastică) suma de 332.000 de lei pentru competițiile sportive din 2014 și după ce Consiliul Județean Timiș a finanțat Clubul cu suma de 500.000 de lei, iar aceste sume nu asigură nici măcar jumătate din necesarul celor patru secții.

Dat fiind contextul actual și situația incertă în care se află Clubul Sportiv Municipal, este pusă sub semnul întrebării și rămânerea lui Paul Bogdan la cârma echipei de volei a Lugojul, din cauza lipsei de fonduri și de rezerve pentru desfășurarea propice a activității.

Paul Bogdan, în vârstă de 35 de ani, antrenează din 2010 echipa de volei a CSM Lugoj, iar din octombrie 2013 a preluat și șefia Clubului Sportiv Municipal.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE