Ultima oră

De la 1 Mai, agricultorii pot vinde în piaţă doar cu atestat de producător

De luna viitoare, românii care cumpără din pieţele agroalimentare pot afla exact de unde provin legumele şi fructele cumpărate, dar şi informaţii despre fermier. De atunci producătorii vor fi obligaţi să deţină un atestat de producător. Documentul, care înlocuieşte certificatul de producător, conţine informaţii detaliate atât despre cel care produce cât şi despre exploataţia acestuia.

Concret, potrivit Legii pieţelor care a intrat în vigoare în luna octombrie a anului trecut, atestatul conţine informaţii precum numele producătorului agricol, denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată de acesta, respectiv efectivele de animale pe care le deţine şi pe care le-a înregistrat în registrul agricol. Actul, eliberat persoanei fizice care desfăşoară activitate economică în sectorul agricol, este valabil un singur an şi trebuie ştampilat şi semnat semestrial de primarul comunei sau oraşului pe teritoriul căruia are ţăranul exploataţia.

Totodată, fie că vând în pieţe sau în târguri, la bucată sau engros, producătorii agricoli persoane fizice cu atestat de producător mai trebuie să deţină şi un carnet de comercializare. Acesta se eliberează la cerere tot de către primarul pe a cărui rază de competenţă se află terenul, ferma sau gospodăria în care se obţin produsele vândute. Carnetul este unul cu elemente de siguranţă speciale, tipărit exclusiv de către Imprimeria Naţională şi alcătuit din trei file pe care se imprimă, ca la indigo, scrisul producătorului şi care include datele privind identitatea producătorului agricol, informaţii privind suprafeţele cultivate şi structurile corespunzătoare pe specii precum şi producţiile estimate a fi destinate comercializării. Prima filă îi revine cumpărătorului, a doua vânzătorului, iar cea de-a treia rămîne în carnet pentru a fi restituită, cu tot cu acesta, primăriei care l-a emis.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on De la 1 Mai, agricultorii pot vinde în piaţă doar cu atestat de producător

  1. si aia cu casul infectat cu salmonela a avut atestat ,si cu ne-am ales ?cu o gramada de oameni in spital

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE