Ultima oră

De ce a refuzat Judecătoria Lugoj să îl țină la distanță pe un soț violent care și-ar fi amenințat soția că o omoară

O femeie din Lugoj a cerut instanței păstrarea la distanță a fostului soț violent. Cu toate că bărbatul a primit și un avertisment de la Poliție din cauza violențelor, femeia a fost refuzată de un judecător de la Judecătoria Lugoj. Procesul se află acum în recurs la Tribunalul Timiș.

Modificarea legii privind combaterea și prevenirea violenței în familie a atras după sine introducerea unei instituții noi: ordinul de protecție. Măsura, dispusă numai printr-o sentință judecătorească, le pune la adăpost în primul rând pe soțiile abuzate de soții violenți. Chiar dacă cele mai multe dintre femeile abuzate refuză să ceară protecție sau sprijin, sunt și femei curajoase care se adresează judecătorilor pentru a cere eliberarea unui ordin de protecție.

Este și cazul unei familii din Lugoj aflate în divorț. Căsătoriți în urmă cu 16 ani, cei doi soți, care au împreună un băiat și o fată, au ajuns să aibă probleme  tot mai mari, care au degenerat în acte de violență. Acesta este și motivul pentru care soția a cerut instituirea unui ordin de protecție din partea judecătorilor. În solicitarea depusă la Judecătoria Lugoj, femeia solicită, pentru următoarele șase luni, încredințarea ambilor copii, obligarea soțului la păstrarea unei distanțe de minimum 100 de metri față de femeie, copii și domiciliul acesteia, dar și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, cu femeia și copiii.

În cererea depusă în instanță, femeia care a solicitat ordin de protecție susține că în familie au apărut discuții „generate de mama pârâtului, care îl îndemna pe acesta să facă diferențe între frați, pe tema banilor sau a consumului exagerat de alcool de către pârât, ocazie cu care pârâtul nu îi mai supraveghea pe minori și devenea violent”. Potrivit femeii, scandalul a degenerat în toamna anului trecut, când a mers împreună cu soacra și soțul la mama sa dintr-o comună de lângă Lugoj. Pe fondul consumului de alcool, bărbatul și mama sa au început să se certe, iar gazda le-a cerut să nu mai facă scandal în casa ei.

În acel moment, bărbatul și mama sa ar fi plecat, luând-o și pe fetiță cu ei. Femeia mai susține că a doua zi, când s-a întors la domiciliul conjugal, soacra a dat-o afară din casă pe ea și pe băiat, nepermițându-i să se apropie de fetiță. Mama copiilor i s-a mai plâns judecătorului, de faptul că, nefiind lăsată să se apropie de fetiță, s-a dus la școală pentru a-și vedea fata, iar când a auzit, soțul a amenințat-o că o omoară dacă se mai apropie de copilă. Femeia a mai spus că inclusiv băiatul a fost amenințat de tatăl său, care ar fi spus că dacă se mai apropie de sora lui va fi arestat de Poliție, că o va omorî pe mamă și că va fi „vai de el”.

Refuzată din lipsă de probe

În cadrul procesului, soțul acuzat de violență a depus o întâmpinare în care a arătat că solicitarea femeii este făcută cu rea-credință, pentru a-l denigra și pentru a obține un avantaj în procesul de divorț pentru încredințarea copiilor. Bărbatul a mai arătat că susținerile femeii „sunt neadevărate, șicanatorii făcute, probabil, în scop de răzbunare pentru că nu a dorit să treacă mașina pe numele său, și pentru că mama sa nu a vrut să îi cedeze o parte din apartamentul în care au locuit împreună”.

Bărbatul a mai arătat că femei trebuie să demonstreze nu doar existența unor acte de violență din partea sa, dacă au existat, ci și pericolul creat de aceste acte. În urma analizării probelor din dosar, un judecător de la Judecătoria Lugoj a refuzat instituirea ordinului de protecție solicitat de femeia abuzată. Potrivit legii, un ordin de protecție poate fi instituit în cazul îndeplinirii a trei condiții: se constată comiterea unui act de violență verbală, fizică, psihologică, sexuală, economică, socială sau spirituală; actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei; actul este unul de violență în familie.

„Instanța constată că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții pentru emiterea ordinului de protecție, în sensul că niciunul dintre actele de violență verbală la care a fost supusă reclamanta nu au fost dovedite. În plus, probele administrate nu au conturat existența stării de pericol pentru viața, integritatea sau libertatea reclamantei”, a arătat judecătorul care a respin cererea femeii. Sentința Judecătoriei Lugoj a fost atacată cu recurs. Femeia abuzată a depus un raport psihologic care confirmă într-o bună măsură afirmațiile sale. La dosar există inclusiv un proces verbal prin care polițiștii i-au aplicat soțului violent un avertisment după ce a dat-o afară din casă pe soție. Dosarul se află acum pe rolul Tribunalului Timiș.

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on De ce a refuzat Judecătoria Lugoj să îl țină la distanță pe un soț violent care și-ar fi amenințat soția că o omoară

  1. Asta cu bata, din poza, este sotul sau judecatorul?

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE