Ultima oră

De astăzi, la Primăria Lugoj se distribuie cereri pentru ajutorul de încălzire. Vezi dacă te încadrezi!

ajutor-incalzireFamiliile şi persoanele singure cu venituri reduse din Lugoj beneficiază şi în acest an de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale sau lemne în timpul sezonului rece. Subvenţiile se vor acorda pentru perioada 1 noiembrie 2012 – 31 martie 2013.

Începând cu 15 octombrie, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj din piaţa Victoriei nr. 4, camera 14 – parter se pot depune cererile, de luni până vineri între orele 09.30-14.30 şi miercuri de la 16.00 la 18.00.

De aceste ajutoare beneficiază persoanele singure sau familiile cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Lugoj sau satele aparţinătoare, Tapia şi Măguri, care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 615 lei.

„Asistenţii sociali din cadrul D.A.S.C. Lugoj, pe baza situaţiilor trimise de către Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş vor efectua controale, iar neîndeplinirea obligaţiei titularului de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute, aşa cum sunt acestea trecute în formularele tip, constituie contavenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 lei”, a declarat Angelica Uscat, şefa Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj.

Cuantumul în lei primit pentru fiecare dosar depus se calculează în funcţie de venitul mediu net pe membru de familie sau al persoanei singure astfel:

Încălzire cu lemne

document31

Încălzire cu gaz

document3

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Lugoj sau la numărul de telefon 0256/351441 – interior 211.

Anul trecut 700 de familii din Lugoj au beneficiat de ajutor de căldură.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE