Ultima oră

Davai ceas, davai palton

MondialLa ceas de taină și în bodegi cu pretenții de lux occidental din spațiul lugojean, micii truditori de serviciu din zoon politikon se bat cu cărămida în piept că sunt cei mai buni și harnici, asta în timp ce ochii le zburdă după decolteele adânci și fustele cât palma a joianelor ce îi servesc.

Vocile și laudele le sunt atât de tari încât îi auzi de la 10 mese distanță și toți au același ton și replică de imbecil sublim, dar și frică să nu rămână fără stăpân și plantație în cazul în care spun ceva greșit.

Mai este un an până la alegeri, iar rotițele trebuie să exerseze, să fie unse și să își știe locul și rolul în mași­năria politică, iar dacă, dintr-o “nefericire”, se aud laudele pentru mareșalul de partid în spațiul public, cu atât mai bine, campania orală de spălare pe creier a electoratului poate începe.

Toată tărășenia îmi aduce aminte de versurile din pamfletul artistului Constantin Tănase: “Se urzesc pe-ascuns vendete, / Cum nici­când nu s-a văzut, / Ţara-i plină de vedete, / Şi cu asta ce-am făcut?”.

Nu contează că nu avem drumuri, apă potabilă, rețea de canalizare europeană, parcuri și cartiere îngrijite, lu­crări terminate, ștrand func­­țio­nal complet sau că avem țânțari de îi poți plim­ba în lesă, iarba cât stejarul ori mizerie în tot orașul. Important e că la anul vin alegerile locale și imagi­nea contează, iar politrucii de sezon trebuie să spele relele încă de pe acum.

Pe cine interesează că oalele sparte sunt plătite de către lugojeni? Contează că pe tarlaua administrație locale se fac lucrări de mân­tuială, că papagalii politici nu vin cu nimic nou? Ei bine, pe lugojeni a început să-i doare în coaste.

De la ”tutankhamonica” staţie de epurare, care după atâția ani încă este cuiul din pantoful primarului Francisc Boldea, la sindromul ”și tu Brutus” a edilului șef, care a acuzat ca a fost înjunghiat în spate de către lugojeni, și până la ștrandul nefinalizat în întregime, ale cărui filtre au leșinat după două săptămâni de funcțio­nare, dar și multe altele, diletantismul admi­nis­trației locale e vedetă na­țio­­nală.

Am ajuns să fim un caz de manual al administrației locale despre cum să nu faci performanță, ci doar imagine bună din lucruri stricate și oameni nepăsători.

Subtil spus ”Rău era cu «der, die, das»/ Da-i mai rău cu «davai ceas»/ De la Nistru pân’ la Don/ Davai ceas, davai palton/ Davai ceas, davai moșie/ Harașo, tovărășie”.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Davai ceas, davai palton

  1. Articolul lui Cristian Obeada „Davai ceas, davai palton” este excelent. Felicitări!

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE