Ultima oră

Datori au fost, datori sunt încă! Lugojenii nu sunt buni platnici, când vine vorba de utilități

MondialSocietatea aparținând Consiliului Local Lugoj, va lua din nou măsuri aspre, împotriva rău platnicilor.

Restanțele acumulate de agenții economici, asociațiile de locatari, populația de la case și cei de la blocuri cu contract individual, însumează aproximativ 627.000 de lei.

Ac­țiunea de recuperare nu este singulară anul acesta, o­pe­ratorul de apă-canal reușind să încaseze, în doar cinci zile din luna februarie, peste 40% din sumele restante mai vechi de 90 de zile, de la a­bonați.

Majoritatea celor aflați pe lista rău platnicilor și-au achitat datoriile, când s-au văzut cu utilajele pentru debranșare la ușă.

Somații, apoi debranșări

Reprezentanții Meridian 22 au trecut la fapte, începând cu data de 1 octombrie, iar în prima etapă au fost emise somații de plată.

“Măsurile sunt necesare, deoarece ne confruntăm la rândul nostru cu datorii către firmele furnizoare. Cei care nu plătesc în urma somațiilor, vor fi debranșați, urmând ca la rebranșare să plătească o taxă de 1.040 de lei. Având în vedere obligativitatea mon­tării de contoare, vom continua controalele la consumatorii de la case și ne vom ocupa în continuare de instalarea acestor dispozitive. Toate sumele restante pe care le recuperăm, merg spre plata furnizorilor de combustibil, energie electrică, clor, sulfat și altele, dar și pentru fur­ni­zarea apei. Societatea este nevoită să recurgă periodic la această practică spre a pu­tea menține în funcțiune sistemul de alimentare cu apă din municipiu”, a declarat Flo­rin Iovescu, directorul Meridian 22 Lugoj.

Asociațiile, care ar trebui să plătească, nu plătesc

Potrivit reprezentanților socie­tății, pe primul loc în topul datornicilor se situează Asociația I Micro III, care are deja acțiune în instanță pentru recuperarea creanțelor restante în valoare de 257.877,47 lei.

Populația de la case datorează o sumă de peste o sută de mii de lei  iar proprietarii de la bloc, cu contract individual au de achitat peste 70.000 de lei.

De asemenea, agenții economici din Lugoj, au de plătit în visteria Meridian 22 restanțe în valoa­re de 120.626,78 lei.

În momentul de față, datornicii cu facturi mai vechi de 90 de zile, care sunt în relație con­tractuală cu operatorul de apă-canal al municipiului Lugoj, reprezintă 20% din totalul consumatorilor.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE