Persoanele care au afecțiuni grave de sănătate nu vor mai putea să se prezinte la examenul pentru obținerea permisului auto. De asemenea, celor care consumă în mod regulat alcool sau consumatorilor de droguri nu li se eliberează permisul de conducere.
Potrivit legii, medicii specialişti au obligaţia să sesizeze poliţia în momentul în care un pacient, care are calitatea de şofer, este descoperit cu afecţiuni incompatibile cu capacitatea de a conduce autovehicule.
Astfel, persoanele care au tulburări ale ritmului cardiac sau cei care au suferit un infarct miocardic vor fi nevoiţi să facă investigații suplimentare, la fel și cei care suferă de scăderea glicemiei şi au două crize în decursul unui an, nu vor obţine avizul pentru permisul auto.
Diabeticii care sunt în tratament cu insulină vor putea obține permisul auto doar dacă în ultimul an nu au avut nicio criză.
În cazul în care suferiţi de afecțiuni oculare cronice sau dacă numărul dioptriilor trece de opt nu mai puteţi obține permisul auto.
Însă, dacă o persoană a pierdut un ochi, poate să obțină carnetul de conducere după jumătate de an de la accident, doar dacă are avizul medicului oftalmolog.
Bolnavii de epilepsie pot opta pentru un permis auto de categoria 1 doar dacă au trecut zece ani de când nu au mai făcut crize şi nu au urmat un tratament cu antiepileptice.
Tulburările mintale grave, retard psihic sever sau problemele comportamentale grave datorate vârstei, precum şi tulburările grave ale capacităţii de judecată ori adaptabilitate, sunt incompatibile cu obţinerea permisului de conducere.
Dependenții de alcool pot obţine totuși, dreptul de a conduce după o abstinență dovedită, a unui aviz medical afavorabil și a unor controale medicale regulate.
Poliţiştii examinatori sunt destul de sceptici asupra faptului că medicii vor raporta astfel de probleme, încă din faza incipientă de constituire a dosarului de candidat pentru obţinerea carnetului de conducere.