Ultima oră

Cupa Primăverii a ajuns la final. Sâmbătă s-au desfăşurat ultimele meciuri de baschet

Sâmbătă ,17 mai, în Sala Sporturilor „Lavinia Milosovici” a avut loc ultima activitate a ediţiei a V-a a „Cupei Primăverii” şi anume turneul de baschet care a reunit opt echipe de baschet din Lugoj, Timişoara, Reşiţa şi Turnu Severin şi care a fost organizat de Şcoala Gimnazială „Eftimie Murgu”, în parteneriat cu ACS Probaschet Lugoj.

Locul I la categoria de vârstă 2004-2005 a fost obţinut de micuţii baschetbalişti de la ACS Probaschet Lugoj. Pe locul II s-a clasat CS Timişoara, iar locul III a fost ocupat de New Generation Timişoara, La categoria 2002-2003 pe prima treaptă a podiumului a urcat New Generation Timişoara, urmată de ACS Probaschet Lugoj pe locul II şi CS Heart Turnu Severin pe locul III.

“De la an la an competiţia devine tot mai reuşită, iar pentru copii, bătălia pentru cupă şi medalii a fost una acerbă. Aceştia au fost răsplătiţi cu tricouri, cupe, medalii şi diplome, însă au mai avut parte în acest an şi de prezenţa unei mascote care pe tot parcursul zilei a adus momente frumoase competiţiei”, a declarat prof. Elena Ignat, organizatoarea „Cupei Primăverii”.

Alături de mascotă, ca la o ligă profesionistă, s-au aflat majorete şi micuţi dansatori, pregătiţi de prof. Delia Chiran de la Clubul Elevilor.
Tot în cadrul „Cupei Primăverii” la baza din Cotu Mic micuţii fotbalişti au demonstrat că şi la 30 grade se poate juca fotbal. La acest miniturneu au participat Şcolile Gimnaziale din Lugoj, locul I fiind obţinut Şcoala “Anişoara Odeanu”, locul II de Şcoala ‘‘Eftimie Murgu”, locul III, Şcoala Nr.4, iar pe ultimul loc s-a clasat Şcoala Creştină „Harul”.

„Şi la această probă toţi copiii au fost premiaţi cu diplome, cupe, medalii şi tricouri, datorită sponsorilor care ne-au fost alături pe tot parcursul desfăşurării cupei. Doresc pe această cale să mulţumesc tuturor persoanelor care s-au implicat şi sponsorilor: Primăria Municipiului Lugoj şi firmele Mondial, Riecker şi Schieffer”, a mai adăugat prof. Elena Ignat.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Cupa Primăverii a ajuns la final. Sâmbătă s-au desfăşurat ultimele meciuri de baschet

  1. Rusine pentru baschetul romanesc. Cum puteti sa promovati asa ceva. Este o facatura a organizatorilor pentru a nu cumva sa isi strice imaginea ca au fost ciuca bataii la concursul organizat chiar de ei. In primul rand clubul din Lugoj nu a obtinut nici un loc 1. Asta a fost inventata de organizatori pe baza unui regulament de clasificare stiut doar de ei si neexistent in tara si in lume la baschet si in nici un sport. Pe langa faptul ca la aceea categorie de varsta echipa din Lugoj a jucat cu sportivi mai mari din grupa superioara. Si totusi vazand ca au terminat pe locul 3 la finalul turneului si fiind nevoiti sa plece invinsi rusinos acasa fara cupa si premii au invent pe loc un nou regulament de clasificare care i-a urcat pe locul 1. Penibil, jenant, scarbos, asa ceva se poate vedea doar la noi in tara. Si-au batut joc de acei copii-sportivi veniti de la diferite cluburi din banat pentru a juca, a da dovada de fair-play. Cu asemenea fapte inlaturam copii de la practicarea unui sport si promovam hotia si sarlatania. Mai bine nu mai chemau pe nimeni la concurs si isi impartiau direct premiile, ca doar nu iesau pe locul 2 din 1 participant. Sa stie toata lumea care a fost clasamentul la aceea grupa, fiind 3 echipe cu aceeasi punctaj si cu cate un mecii pierdut una fata de cealalta, se face clasamentul dupa cosaveraj si pe locul 1 era un club din Timisoara CS Timisoara (nu stiu exact numele), pe 2 New Generation Timisoara, pe 3 ProBaschet Lugoj si pe 4 Cs Resita. Felicitari ati demonstrat inca o data ca ro. este o tara plina de rahat… Va doresc sa aveti parte la toate competitile la care veti participa de asemenea nedreptati pe care le-ati facut voi.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE