Atunci când arta este un hobby și pictura este modul în care te deconectezi trebuie să știi că atât pensula, cât și culoarea sunt elementele care te vor ajuta să realizezi orice desen. În funcție de tipul pensulei vei putea să aplici o anumită tehnică și să îți ușurezi munca.
Ca să dai expresivitate desenului trebuie să îți pui două întrebări importante:
Ce tehnică să folosesc și ce efecte doresc să obțin?
Pentru început, trebuie să menționăm că cele mai importante unelte ale unui artist al culorilor sunt reprezentate de un set de pensule pictura. Când vine vorba despre pensule, acestea diferă ca forma, lungimea și tipul sau materialul perilor. În cele ce urmează vom prezenta cele 8 tipuri principale de pensule și efectele artistice pe care poți să le obții.
- Pensula rotundă
Aceasta este o pensulă clasică în pictură și probabil se regăsește în topul preferințelor pictorilor, indiferent de tehnicile pe care le folosesc. Este ideală pentru a crea schițe de început, dar și pentru a contura detalii și pentru a colora spații mici. Forma rotunjită și ușor ascuțită spre vârf te va ajuta să creezi linii subțiri pe care le poți îngroșa pe parcurs.
- Pensula rotundă subțire
Acest model trebuie să facă parte din trusa ta de pensule pictură deoarece, chiar dacă forma rotundă se aseamănă cu cea prezentată anterior, peria este subțire, fiind o pensulă potrivită pentru a efectua detalii fine. Vârful ascuțit îți permite să retușezi cele mai subtile detalii ale desenului.
- Pensula dreaptă
Capătul pătrat al acestui tip de pensulă este ideal pentru a acoperi spații mari cu o anumită culoare, dar marginile drepte le poți utiliza pentru a crea dungi. Perii lungi îi mai poți utiliza și pentru a acoperi la final pictura cu un strat de vernis pentru protecție.
- Pensulă pătrată cu vârf rotund
Aceste pensule pentru pictură sunt ideale atunci când lucrezi de aproape. Forma rotunjită la vârf e perfectă pentru mișcări controlate și este ideală pentru efectele create cu ajutorul culorilor dense, nediluate.
- Pensula „limbă de pisică”
Acest tip de pensulă, întâlnit deseori sub denumirea de pensulă Filbert, se folosește atât cu culori acrilice, cât și cu cele uleioase. Deoarece are capătul rotund și marginile drepte, pensula Filbert poate fi folosită atât pentru detalii, cât și pentru a colora suprafețe mai mari.
- Pensula evantai
Cu aceste pensule poți crea diverse texturi și poți estompa culorile. Este deseori folosită la realizarea portretelor, datorită ușurinței cu care pot fi trasate mai multe fire de păr dintr-o singură aplicare a pensulei pe pânză.
- Pensula unghiulară
Vârful oblic, unghiular, poate fi utilizat pentru a acoperi colțurile paginii sau a pânzei. Cu vârful ascuțit poți crea detalii fine, iar cu restul periei poți umple arii extinse din desen.
- Pensula rotundă cu vârf ascuțit
Este o variantă în miniatură a pensulei rotunde prezentate la început. Aceasta are perii scurți, este îngustă și te ajută să obții cele mai fine detalii. Totuși, trebuie folosită cu atenție: chiar dacă este subțire, acest model de pensulă pentru pictură poate reține mai multă culoare decât îți poți imagina și în acest fel riști să nu obții chiar rezultatele dorite.
Ce pensulă trebuie să folosesc în funcție de tipul culorilor?
Acesta este un alt aspect căruia trebuie să-i acorzi atenție când îți creezi trusa pentru pictură. În acest sens, trebuie să știi că părul pensulei este cel mai important. Compoziția chimică a culorilor interacționează diferit cu părul pensulei, influențând în acest sens și efectele artistice.
- Pensule pentru picturile în ulei – cele din păr natural de veveriță sau de porc.
- Pensule pentru picturile cu acuarele – se folosesc în general cele din păr sintetic sau cele din păr natural de zibelină, capră sau veveriță.
- Pensule pentru picturile cu acrilice – cele mai potrivite sunt pensulele cu fir flexibil și rezistent în același timp. Pentru culorile acrilice vâscoase sunt mai indicate pensulele cu fir sintetic și cu peri duri, decât cele din fire naturale.
Bineînțeles că fiecare pictor are preferințele lui în materie de pensule, formate de-a lungul timpului, însă recomandările de mai sus te pot ajuta să-ți faci o idee generală despre materialele necesare hobby-ului tău. Testează mai multe pensule, folosind diverse tehnici de pictură și culori, și le vei descoperi pe cele perfecte pentru tine.